Fotbal: CFR Cluj - Andone va conduce luni primul său antrenament

(Nathan W. Armes / Getty Images)
Epoch Times România
09.04.2012

Ioan Andone va fi prezentat oficial luni ca antrenor al echipei CFR Cluj, liderul Ligii I de fotbal, după ce portughezul Jorge Costa a fost demis duminică seara.

Andone va fi prezentat în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc luni, de la ora 16,00, la stadionul "Dr. Constantin Rădulescu".

După cum anunţă site-ul oficial al clubului, Andone va conduce de la ora 17,00 primul său antrenament, deschis presei şi publicului.

Jorge Costa a condus pe CFR în primele 25 de etape ale campionatului şi a lăsat formaţia ardeleană pe primul loc, cu 51 puncte şi un avans de cinci puncte faţă de următoarele două clasate, Dinamo şi Steaua. Sâmbătă, Rapid a surclasat pe CFR cu scorul de 5-0, chiar la Cluj-Napoca.

Andone a mai condus pe CFR în sezonul 2007-2008, când a reuşit eventul cu gruparea din Gruia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor