Fotbal: Casillas şi Xavi, câşigătorii Premiului "Prinţul de Asturia pentru Sport" pe anul 2012
Fotbaliştii Iker Casillas (Real Madrid) şi Xavi Hernandez (FC Barcelona), campioni europeni cu reprezentativa Spaniei în acest an, au fost desemnaţi câştigători ai Premiului "Prinţul de Asturia pentru Sport" pe anul 2012, în urma votului final al juriului reunit miercuri la Oviedo.
Membrii juriului au considerat că portarul madrilen şi mijlocaşul catalan "simbolizează valorile prieteniei şi camaraderiei, care depăşesc rivalitatea maximă dintre echipele lor", iar "comportamentul lor sportiv reprezintă un model pentru tineri".
"Iker şi Xavi păstrează o prietenie strânsă încă de când au câştigat Mondialul sub 20 de ani din Nigeria, în 1999, iar cu trecerea timpului au consolidat această relaţie, aflată deasupra confruntărilor şi pasiunilor", a conchis juriul.