Fotbal: Brazilia - China 8-0, în meci amical
alte articole
Naţionala de fotbal a Braziliei a surclasat formaţia Chinei cu scorul de 8-0 (2-0), luni, pe stadionul Arruda din Recife, într-un meci amical.
Golurile au fost marcate de Ramires (22), Neymar (25, 53, 59), Lucas (48), Hulk (51), Liu Jianye (69, autogol), Oscar (74 - penalty).
Acest succes vine după un meci modest, câştigat 1-0 în faţa Africii de Sud, vineri, la Sao Paulo, în care suporterii şi-au fluierat favoriţii din cauza jocului slab. Pentru Brazilia a fost primul meci în care a marcat mai mult de patru goluri de când a fost preluată de Mano Menezes, în 2010, după Cupa Mondială din Africa de Sud.
Următoarele meciuri ale Braziliei vor fi cele din Superclasico, împotriva Argentinei, pe 19 septembrie şi 3 octombrie, după care va urma amicalul cu Japonia, pe 16 octombrie, în Polonia.
În faţa a 29.600 spectatori, la Recife au evoluat echipele:
Brazilia: Diego Alves - Daniel Alves (Adriano, 61), Dedé, David Luiz (Réver, 75), Marcelo - Rómulo (Sandro, 77), Ramires (Arouca, 60), Oscar (Leandro Damiao, 80), Lucas - Neymar (Jonas, 61), Hulk. Selecioner: Mano Menezes.
China: Zeng Cheng - Zhao Peng, Liu Jianye, Yu Yang, Tang Miao - Zhao Xuri (Feng Renling, 77), Hao Junmin (Zhang Yuan, 56), Liu Hiang, Lu Peng - Gao Lin (Yang Xu, 77), Zhu Ting. Selecţioner: José Antonio Camacho.
Arbitru: Roberto Silveira (Uruguay).