Fotbal: Austria, fără trei jucători de bază în amicalul cu România
alte articole
La meciul amical cu reprezentativa României, programat pe 5 iunie, la Innsbruck, reprezentativa Austriei nu va putea conta pe trei dintre jucătorii săi de bază care sunt accidentaţi, a anunţat selecţionerul austriac Marcel Koller.
Austria va juca pe 1 iunie împotriva Ucrainei, care se pregăteşte pentru EURO 2012, iar patru zile mai târziu va întâlni selecţionata pregătită de Victor Piţurcă.
Marţi, Koller a dat publicităţii un lot compus din 25 de jucători, în vederea celor două jocuri, din care lipsesc fundaşii Emanuel Pogatetz (Hannover 96) şi Christian Fuchs (Schalke 04), ambii cu probleme la genunchi, şi extrema Martin Harnik (VfB Stuttgart), accidentat la un picior.
Pe listă se regăsesc, în schimb, portarul Robert Almer (Borussia Dusseldorf) şi mijlocaşul Jakob Jantscher (Red Bull Salzburg), care s-au refăcut după accidentări, dar sunt incerţi pentru cele două jocuri, în timp ce fundaşul Franz Schiemer (Salzburg) va rata ambele jocuri, deoarece urmează să se căsătorească în ziua partidei cu Ucraina, a precizat Koller. Acesta i-a convocat pentru jocul cu Ucraina pe portarul Lukas Koenigshofer de la Rapid Viena şi pe atacantul în vârstă de 18 ani Marcel Sabitzer, de la Admira Wacker,
"Dorim să profităm de cele două meciuri pentru a ne întări defensiva şi să încasăm mai puţine goluri. Este important să ne dezvoltăm propriul nostru stil de joc şi să căpătăm încredere, deoarece preliminariile Cupei Mondiale debutează peste doar câteva luni", a declarat Marcel Koller.
Iată componenţa lotului Austriei:
Portari: Robert Almer (Borussia Dusseldorf), Christian Gratzei (Sturm Graz), Lukas Koenigshofer (Rapid Viena), Heinz Lindner (Austria Viena)
Fundaşi: Aleksandar Dragovic (FC Basel), Gyorgy Garics (Bologna), Manuel Ortlechner (Austria Viena), Sebastian Proedl (Werder Bremen), Markus Suttner (Austria Viena), Florian Klein (Austria Viena), Andreas Ulmer (Red Bull Salzburg).
Mijlocaşi: Paul Scharner (West Bromwich), David Alaba (Bayern Munchen), Julian Baumgartlinger (FSV Mainz), Andreas Ivanschitz (FSV Mainz), Jakob Jantscher (Red Bull Salzburg), Zlatko Junuzovic (Werder Bremen), Veli Kavlak (Beşiktaş Istanbul), Christoph Leitgeb (Red Bull Salzburg), Yasin Pehlivan (Gaziantepspor).
Atacanţi: Guido Burgstaller (Rapid Viena), Marko Arnautovic (Werder Bremen), Marc Janko (FC Porto), Stefan Maierhofer (Red Bull Salzburg), Marcel Sabitzer (Admira Wacker).