Fotbal: Argentina - Bosnia 2-0, în meci amical
Echipa Argentinei a învins formaţia Bosniei-Herţegovina cu scorul de 2-0 (1-0), luni seara, într-un meci amical de fotbal jucat pe stadionul "Busch" din St Louis (Missouri).
Ambele goluri ale sud-americanilor au fost reuşite de Sergio Aguero (40, 66), pe un stadion pe care se joacă de obicei baseball.
În St. Louis locuiesc numeroşi bosniaci (circa 70.000 de persoane), emigraţi aici în urma războiului din fosta Iugoslavie, precizează AP. Atacantul bosniac Vedad Ibisevic, în prezent la VfB Stuttgart, a jucat pentru echipa liceului Roosevelt High şi apoi pentru formaţia Universităţii din Saint Louis.
Atât Argentina, cât şi Bosnia-Herţegovina (aceasta în premieră) sunt calificate la Cupa Mondială de anul viitor, din Brazilia.
Argentina va juca pe 5 martie un meci amical cu România, pe Arena Naţională din Bucureşti.
În meciul de la St Louis au evoluat echipele:
Argentina: Sergio Romero - Pablo Zabaleta, Federico Fernández, José María Basanta, Nicolás Otamendi, Marcos Rojo - Javier Mascherano, Angel Di María (Augusto Fernández, 85), Maximiliano Rodríguez (Lucas Biglia, 71) - Sergio Aguero (Erik Lamela, 76), Rodrigo Palacio. Selecţioner: Alejandro Sabella.
Bosnia-Herţegovina: Asmir Begovic - Avdija Vrsajevic (Toni Sunjic, 73), Ermin Bicakcic, Emir Spahic, Saed Kolasinac - Miralem Pjanic, Zvjezdan Misimovic (Izet Hajrovic, 69), Haris Medunjanin, Edin Visca - Edin Dzeko, Vedad Ibisevic (Zoran Kvrzic, 69). Selecţioner: Safet Susic.
Arbitru: Edvin Jurisevic (SUA).