Fostul vicepremier Gabriel Oprea vrea să rămână doctor
alte articole
Fostul vicepremier Gabriel Oprea a contestat verdictul de plagiat în cazul lucrării sale de doctorat, a declarat, pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei. Oprea a depus miercuri la CNATDCU o contestaţie în acest sens.
Reamintim că la începutul acestei luni Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a ajuns la concluzia că fostul vicepremier Gabriel Oprea şi-a plagiat teza de doctorat, motiv pentru care i-a propus ministrului Educaţiei să-i retragă prestigiosul titlu.
Oprea a anunţat la momentul respectiv că va contesta decizia:
"În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea Bucureşti, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram în politică, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect şi nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum.
Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susţinut teza de doctorat, CNATDCU spune că aş fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu ştiu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenţie care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu ştiu dacă lucrarea a fost evaluată după normele şi standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat. Ştiu însă că anul trecut, Consiliului Naţional de Etică a spus în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă în cazul meu"., scria Oprea pe Facebook.
Reamintim că fostul ministru de Interne a fost acuzat de plagiat după ce Hotnews.ro a publicat în iulie anul trecut, sub semnătura Emiliei Şercan, o analiză amănunţită a tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea. "Calupuri întregi de text sunt preluate ad litteram din lucrările altor autori", evidenţia respectiva analiză, din care reieşea că o mare parte din lucrare reprezintă pasaje copiate din alte lucrări.
Fondatorul UNPR este doctor în Drept, titlu obţinut la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Generalul şi-a făcut studiile de Doctorat în perioada 1995-2000 la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi a obţinut prestigiosul titlul cu o lucrare în domeniul Procedurii Penale, avându-l coordonator pe profesorul Ion Neagu.
Un an mai târziu, odată devenit doctor, Oprea a devenit profesor universitar la Colegiul Naţional de Apărare, în 2002 - conducător de doctorat la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", iar în perioada 2003-2005 a fost membru în Comisiile de Specialitate ale CNATDCU la Comisia de Ştiinţe Militare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.
Gabriel Oprea a făcut parte din comisia care a evaluat în 2003 teza de doctorat a lui Victor Ponta şi care a propus atunci acordarea titlului de doctor lui Ponta cu distincţia "Summa Cum Laude".
Nu demult, jurnalista Emilia Şercan remarca faptul că nu mai puţin de o treime din totalul de 22 de teze coordonate de generalul Oprea sunt cu suspiciuni de plagiat.