Foşti ofiţeri de informaţii israelieni ar fi încercat să o intimideze pe şefa DNA [surse]

Considerată cea mai puternică femeie din România, şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a devenit ţinta unor foşti spioni israelieni.
Laura Codruţa Koveşi la CSM (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
06.04.2016

Anchetatorii cercetează posibile încercări de intimidare şi hărţuire a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, au dezvăluit surse pentru Agerpres.

"Au fost încercări de intimidare şi hărţuire a şefei DNA şi a apropiaţilor", susţin sursele respective.

Aceleaşi surse susţin că firma Black Cube a angajat foşti ofiţeri de informaţii israelieni să facă acest lucru la comanda unui client, cel mai probabil inculpat într-un dosar de la DNA.

"Este un dosar în curs la altă unitate de Parchet în care nu am calitate şi în acest moment nu pot comenta. A fost o încercare nereuşită de intimidare", le-a declarat jurnaliştilor şefa DNA.

Potrivit Rise Project, patru cetăţeni israelieni sunt anchetaţi de DIICOT pentru spionarea comunicaţiilor şi tentative de compromitere a şefei DNA.

Doi dintre suspecţi, Dan Zorella şi Avi Yanus, foşti ofiţeri de informaţii, sunt co-fondatori şi directori executivi ai firmei israeliene de investigaţii private Black Cube, companie în care a activat Meir Dagan — fost director Mossad (spionajul israelian) în perioada 2002-2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor