Fosta şefă PNL: Dragnea loveşte din nou. Parlamentul face scut în jurul Rovanei Plumb

Parlamentul face scut în jurul ministrului Rovana Plumb şi încearcă să se substituie instanţelor judecătoreşti, să facă anchete de către oameni politici, susţine fosta şefă PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan (prim-vicepreşedintele PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
11.10.2017

Prin decizia adoptată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, Parlamentul face scut în jurul ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a acuzat miercuri, în faţa presei, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan.

"Liviu Dragnea loveşte din nou şi se vede că astăzi a fost prezent în Camera Deputaţilor. În Biroul permanent al Camerei Deputaţilor tocmai a fost votată o solicitare a Comisiei juridice prin care în Comisia juridică trebuie să se efectueze o anchetă în baza Legii răspunderii ministeriale şi abia după această anchetă, care are un termen de desfăşurare între opt şi 11 zile şi termenul poate fi prelungit, să se pronunţe Comisia juridică cu privire la cererea de urmărire penală a doamnei Rovana Plumb.

Din nou, Parlamentul face scut în jurul doamnei Rovana Plumb, de această dată, încearcă să se substituie instanţelor judecătoreşti, să facă anchete de către oameni politici, în loc să permită pur şi simplu, aşa cum a solicitat PNL, ca cererea de urmărire penală să treacă rapid pe un vot în Camera Deputaţilor şi să ajungă în instanţă, unde foarte probabil doamna Rovana Plumb ar putea să îşi demonstreze nevinovăţia", a declarat Turcan, citată de Agerpres.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor