Fost şef al armatei israeliene se apropie în sondaje de premierul Netanyahu

Israelienii vor merge la vot în 9 aprilie în cadrul alegerilor parlamentare, iar situaţia premierului israelian Benjamin Netanyahu este incertă, deoarece un fost general încearcă să ajungă în această poziţie.
Generalul israelian Benny Gantz (Ahikam Seri/Getty Images)
Andrei Popescu
08.03.2019

Anul trecut, părea să fie inevitabil faptul că Netanyahu, în vârstă de 69 de ani, va face istorie prin obţinerea unui al cincilea mandat, urmând să devină cel mai longeviv premier al Israelului. Însă acum acest lucru este incert din cauza fostului general de armată Benny Gantz, care urmăreşte neapărat să dea o lovitură establishmentului.

“Niciun lider israelian nu este rege”, a declarat Gantz în momentul începerii campaniei electorale, lansând prima ameninţare la adresa poziţiei lui Netanyahu de când acesta a devenit premier, potrivit Express.co.uk.

Anunţându-şi candidatura, Gantz a declarat: “Îi mulţumesc premierului Benjamin Netanyahu pentru cei 10 ani de serviciu. Vom continua de aici încolo”.

Gantz, în vârstă de 59 de ani, conduce partidul de centru numit “Albastru şi Alb” după steagul israelian şi a crescut rapid în sondaje.

Fostul lider al Forţelor de Apărare ale Israelului nu are experienţă politică şi a prezentat puţine politici concrete, însă el şi-a bazat campania pe faptul că nu este Benjamin Netanyahu şi că reprezintă o schimbare faţă de establishment.

Ameninţarea la adresa poziţiei lui Netanyahu s-a mărit săptămâna trecută, când Procurorul General al Israelului şi-a anunţat intenţia de a-l pune sub acuzare pe premier pentru trei acuzaţii separate de corupţie.

Aceste acuzaţii împotriva premierului l-au ajutat pe politicianul novice Benny Gantz să reprezinte o provocare electorală serioasă, iar sondajele de opinie reflectă acest lucru.

Ce arată cele mai recente sondaje

Potrivit rezultatelor unor sondaje realizate de firma Kan în 3 martie, care au inclus un eşantion de 1.528 de israelieni, Partidul Likud al premierului Netanyahu încă îşi păstrează un mic avans.

Potrivit noului sondaj, Likud ar obţine un total de 60 de locuri, iar partidul Albastru şi Alb 46, pierzând 2 locuri.

Partidul arab Hadash-Ta’al a obţinut 8 locuri, potrivit sondajului Kan, în timp ce Partidul Muncii şi Partidul Iudaismul Unit al Torei au obţinut fiecare câte şapte locuri.

Partidul Noua Dreaptă a lui Naftali Bennett şi Ayelet Shaked a obţinut 5 locuri şi la fel partidele Shas, Meretz, Kulanu şi Bayit Yehudi.

De asemenea, sondajul a arătat că 30% din public consideră că decizia Procurorului General de a anunţa acuzaţiile împotriva lui Netanyahu ar putea reduce numărul celor care vor vota pentru Likud în 9 aprilie.

Totuşi, unii experţi consideră că Netanyahu probabil îşi va păstra funcţia după aceste alegeri.

Abraham Diskin, profesor de politică pensionat la Universitatea Ebraică care acum lucrează la think tank-ul Kohelet Policy Forum, a afirmat: “Aceasta este o provocare foarte serioasă. Însă Netanyahu nu este terminat încă. Inculparea este o problemă cheie, dar există şansa ca el să reuşească să formeze un guvern chiar şi pe fondul unei posibile inculpări”.

Netanyahu, care a negat orice încălcare a legii, a declarat că, de fapt, cazul legal împotriva sa reprezintă un complot politic care urmăreşte să “răstoarne aripa dreaptă şi să propulseze stânga” către funcţia de premier.

Gantz a replicat după afirmaţiile premierului că “Israelul merită ceva mai bun”.

Fostul general a urmărit să facă apel la ambele tabere ale unei ţări unde diviziunile politice sunt adânci.

Mesajul său este unul pe care mulţi israelieni sunt dornici să îl creadă: “Nu mai există dreapta şi stânga, există Israelul înainte de toate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor