Fost mercenar Wagner: Grupul e carne de tun. Kremlinul pur şi simplu nu are încredere în forţele sale armate
focus
alte articole

Pe hârtie, Grupul Wagner - o reţea rusă care oferă mercenari - nu există. Nu depune declaraţii fiscale, presupuşii săi susţinători neagă orice legătură cu ea, iar oficial, companiile militare private (PMC) sunt ilegale în Rusia.
“Mercenarii nu au un statut oficial, deci nu au aceleaşi drepturi sau garanţii ca un reprezentant oficial al forţelor armate, iar plata se face doar după ce termină o misiune”, a declarat Marat Gabidullin pentru Al Jazeera, prin telefon. “Termini misiunea, eşti plătit şi poţi pleca în vacanţă”.
Gabidullin, a cărui identitate a fost confirmată de presa rusă şi ucraineană, este singurul fost mercenar al Grupului Wagner care şi-a dezvăluit public experienţele.
În prezent, el locuieşte în sudul Franţei, unde spune că este în curs de a cere azil şi a scris o carte de memorii, “In the Same River Twice”, despre experienţele sale.
Fondat de ofiţerul de informaţii Dmitri Utkin, în 2014, pentru a-i susţine pe separatiştii ucraineni, Grupul Wagner a reprezentat de atunci interesele Rusiei şi ale aliaţilor săi în Africa şi în Orientul Mijlociu, luând parte la războiul civil din Siria de partea preşedintelui Bashar al-Assad, iar luptătorii săi sunt acuzaţi de mai multe atrocităţi.
Anterior o forţă obscură, Wagner adoptă acum o imagine din ce în ce mai publică, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă.
“Întotdeauna a făcut parte fie din serviciile de informaţii ale armatei, fie din forţele de operaţiuni speciale”, a declarat expertul militar rus Pavel Luzin pentru Al Jazeera. “[Grupul] nu a fost niciodată privat sau cumva autonom”.
Potrivit lui Luzin, Wagner are două scopuri:
Primul este de a folosi indivizi care ar putea reprezenta un risc de securitate în Rusia, iar al doilea este acela de a redistribui echilibrul puterii în afara forţelor armate oficiale.
“Ne confruntăm cu fragmentarea puterii militare, care este tipică pentru regimurile autoritare. Cei din Wagner nu sunt nici o forţă de elită, nici comandouri bine antrenate, ci doar un alt fel de carne de tun cu scopul de a contrabalansa orice ameninţare politică din partea generalilor. Kremlinul pur şi simplu nu are încredere în forţele armate”, a explicat Luzin.
Se presupune că gruparea de mercenari este finanţată şi controlată de Evgheni Prigojin, un oligarh rus cunoscut sub numele de “bucătarul lui Putin” pentru numeroasele sale contracte de catering, prin intermediul unei reţele de companii-paravan.
De exemplu, susţine Al Jazeera, o companie numită Europolis LLC ar fi convenit cu Damascul să desfăşoare operaţiuni militare în Siria în schimbul a 25% din petrolul şi gazele pe care le găseşte. Fondatorul acesteia este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Prigojin şi a fost văzut în compania lui Utkin. În 2017, Uktin şi Wagner au fost sancţionaţi de administraţia fostului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, pentru trimiterea de luptători în Ucraina.
Prigojin neagă orice legătură cu Wagner, ajungând până acolo încât a depus plângeri la autorităţi după ce a fost întrebat de jurnalişti despre acest subiect.
Dar pe măsură ce amplificarea participării Grupului Wagner în războiul din Ucraina a crescut, acesta a intrat în lumina reflectoarelor.
Un utilizator de Telegram a postat recent o imagine care pretinde că arată panouri publicitare din Rusia care promovează şi recrutează pentru Grupul Wagner, iar diverse anunţuri de angajare ar oferi salarii de 240.000 de ruble ruseşti (puţin sub 4.000 de dolari) pe lună, mult mai mari decât salariul unui soldat obişnuit.
“În esenţă, Wagner a devenit acum public tocmai din cauza schimbării statutului său”, a declarat, pentru Al Jazeera, Mark Galeotti, expert în probleme de securitate ruseşti.
“Deşi la un moment dat era un instrument de netăgăduit al statului rus, precum şi o întreprindere comercială destul de autonomă, [Wagner] acum este, într-adevăr, puţin mai mult decât o extensie a armatei. Este o sursă alternativă de personal de luptă, necesară tocmai pentru ca aceasta este doar o ‘operaţiune militară specială’ şi, prin urmare, Kremlinul nu poate mobiliza pur şi simplu oamenii de care are nevoie”, a continuat Galeotti.
Motivaţi de bani
“Orice motiv idealist [pentru a deveni mercenar] este doar de acoperire. Practic, motivaţia tuturor este banul”, a declarat Gabidullin, care a lucrat pentru Wagner din 2015 până în 2019.
“În acel moment mă aflam într-o stare profundă de depresie, nu ştiam ce să fac şi unde să mă duc. Eram şomer de ceva vreme. Apoi am auzit de această oportunitate de a mă întoarce la ocupaţia mea anterioară - fusesem soldat profesionist, înregimentat 10 ani în forţele aeropurtate.
“Atunci când m-am alăturat, cei mai mulţi dintre cei de acolo aveau experienţă de luptă din mai multe războaie - Cecenia, Georgia - iar cei mai mulţi aveau experienţă în luptele dn Ucraina din 2014”.
Gabidullin a participat la campania din Siria, unde a fost rănit de explozia unei grenade în timpul bătăliei de la Palmira.
“În străinătate, Înaltul Comandament [rus] vindea acest lucru ca pe un război fără vărsare de sânge, dar s-a împăcat rapid cu faptul că acest concept nu funcţionează în Siria”, a afirmat el. “Puterea aeriană şi artileria sunt un lucru, dar victoria se obţine prin cucerirea teritoriului, iar armata siriană pur şi simplu nu a fost pe măsura ISIL (ISIS)”.
Gabidullin a descris armata siriană ca fiind neprofesionistă şi nemotivată, cu o corupţie galopantă care înfloreşte la nivelul fiecărui grad.
“Dar Înaltul Comandament rus trebuia să salveze aparenţele, aşa că a trimis mercenari, deoarece pierderile suferite de aceştia nu erau contabilizate printre cifrele oficiale. Astfel, s-a obţinut iluzia unui război fără vărsare de sânge, dar în realitate s-a vărsat mult sânge. Noi am dus acel război. Nimeni altcineva nu putea face ceea ce am făcut noi”, a mai spus el.
În 2018, zeci de mercenari ruşi ar fi murit în raidurile aeriene americane asupra forţelor pro-guvernamentale din Siria, după ce acestea au atacat o instalaţie petrolieră apărată de americani.
Dar se cunosc puţine lucruri despre mercenarii care mor, în parte pentru că familiile lor sunt presate să păstreze tăcerea.
Acuzaţiile de tortură şi execuţii nu sunt investigate
În afară de Siria, Grupul Wagner a fost activ în Africa din 2017.
În Sudan, Wagner aparent supraveghează operaţiunile de exploatare a aurului, lucrând îndeaproape cu guvernul militar al ţării africane. Activiştii şi bloggerii acuză Rusia că susţine lovitura de stat militară din Sudan şi că a furat aurul ţării.
În Republica Centrafricană (RCA), Wagner a respins un avans al rebelilor în Bangui în ianuarie 2021. În capitală a fost construită o statuie a unui soldat rus, care a apărat o familie locală, iar un film de acţiune, The Tourist, a fost lansat, glorificând acţiunile mercenarilor în RCA.
În 2018, trei jurnalişti ruşi care investigau Grupul Wagner au fost ucişi într-o ambuscadă în timp ce făceau un reportaj despre acesta în RCA.
Organizaţia Human Rights Watch a acuzat mercenarii că au torturat, executat şi răpit civili în Republica Centrafricană.
În Siria, angajaţii Wagner au fost acuzaţi că au torturat, împuşcat şi decapitat un soldat dezertor. Până în prezent, aceste acuzaţii nu au fost investigate de autorităţile ruse.
Gabidullin a declarat că unitatea din care a făcut parte nu a fost implicată în astfel de atrocităţi.
“În ceea ce priveşte Siria, a fost o crimă sadică. Patru idioţi sadici au fost lăsaţi liberi”, a spus el despre presupusa decapitare. “Dar acesta a fost un incident rar, practic singular. Majoritatea membrilor Grupului Wagner au o mentalitate normală, fără nicio înclinaţie observabilă către o astfel de cruzime”.
După februarie, mulţi dintre aceşti mercenari au fost redistribuiţi în Ucraina.
Recrutare deschisă
În timp ce Wagner depindea anterior de armata rusă, analiştii consideră că grupul a fost integrat în cadrul forţelor armate aproape în întregime în ultimele luni.
Se pare că mercenarii Wagner au luat parte la bătălii strategice pentru oraşele ucrainene Popasna şi Lisiceansk, precum şi pentru centrala electrică Vuhlehirsk.
Prigojin însuşi a fost fotografiat în regiunea ucraineană ocupată Luhansk, în aprilie.
Până în prezent, Moscova, care nu a declarat în mod oficial război Ucrainei, a evitat să anunţe o mobilizare în masă.
În acelaşi timp, campania de recrutare de soldaţi sub contract, voluntari şi mercenari, s-a accelerat.
Printre alte grupări de mercenari ruşi care luptă în Ucraina se numără Redoubt, care a mobilizat rapid foşti soldaţi căzuţi în dizgraţie sau incluşi pe lista neagră, iar apoi a suferit pierderi grele.
În iulie, publicaţia independentă Meduza, care acoperă problemele ruseşti şi este considerat a fi un “agent străin” de către Moscova, a raportat că Redoubt “are încă un număr substanţial de combatanţi în Ucraina” şi “se află sub controlul complet al Ministerului rus al Apărării”.
Privind în viitor, pe măsură ce pierderile ruseşti în Ucraina cresc, recrutorii îşi extind opţiunile.
Jurnaliştii din Kârgâzstan au raportat că Wagner caută recruţi uzbeci şi kârgâzi pentru “zona de operaţiuni speciale din Ucraina”, oferindu-le un salariu de 240.000 de ruble pe lună şi o cale rapidă de obţinere a cetăţeniei ruse.
Şi, în timp ce Kremlinul rămâne tăcut în privinţa victimelor din Ucraina, mercenarii Grupului Wagner desfăşuraţi ca forţe de primă linie sunt prost echipaţi şi se pare că suferă pierderi grele.
“Acesta este un război care are loc sub pretexte inventate pentru a interveni într-o ţară vecină”, a mai declarat Gabidullin. “Este o tragedie, o greşeală criminală care nu ar fi trebuit să fie permisă niciodată”.