Fost ambasador: De frica PSD-ului li s-au înmuiat tuturor dinţii. Fiecare a găsit o scuză pentru hoţia vizibilă de pe lună a ministrului Justiţiei

Fostul ambasador Ciprian Mihali, profesor universitar şi doctor în filozofie, s-a arătat extrem de revoltat, joi, pe Facebook, de reacţia reprezentanţilor tuturor partidelor, în frunte cu premierul Ilie Bolojan, care au găsit fiecare „scuze” plagiatului „grosolan” al ministrului Justiţiei Radu Marinescu.

În opinia fostului diplomat, hoţia şi justificarea ei au devenit politică guvernamentală şi „toţi politicienii, fără excepţie, par în acest moment uniţi în cuget şi în simţiri că nu avem nevoie de nicio valoare şi că vinovată pentru micile deranjamente ale feng shui-ului guvernamental e doar Emilia Şercan”.

Redăm mai jos, integral, postarea lui Ciprian Mihali:

Ce rămâne dincolo de compromis?

În numele stabilităţii guvernamentale şi pentru a menţine fragila şi bizara coaliţie, reprezentanţii tuturor partidelor, în frunte cu premierul Bolojan, au găsit justificări plagiatului grosolan al lui Radu Marinescu.

De frica PSD-ului (acest acid al tuturor valorilor sociale), li s-au înmuiat tuturor dinţii, inclusiv dobermanilor din USR. Fiecare a găsit, după cum l-a dus imaginaţia, o scuză pentru hoţia vizibilă de pe lună a ministrului Justiţiei, fiecare a găsit nişte cuvinte întortocheate sau plate pentru a trece cu vederea acest furt.

Dar atunci stau eu şi mă întreb: până la urmă, pentru ce ne luptăm în ţara asta? Care este rostul tuturor acestor compromisuri care compromit pe toată lumea? Pentru ce tăiem bani de la educaţie şi cultură, pentru ce reducem alocaţiile pentru persoanele cu handicap şi pentru bolnavii de cancer? Pentru ce mărim taxele locale şi sufocăm micul antreprenor?

Care este scopul nostru ultim de dincolo de stabilitate şi de biata statistică a unui contabil? După ce se redresează economia, după ce ne revenim bugetar, ce urmează? Sau, altfel spus, ce ne-a mai rămas de apărat?

Cu stomacul plin, cu veniturile asigurate, care sunt valorile în care mai putem crede şi pentru care să ne batem? Ce fel de societate putem construi pe necinste, pe furt, pe toleranţa faţă de abuzatori şi pe violenţa faţă de cei care sesizează nedreptatea?

Pentru ce să mai mergem la şcoală, profesori, elevi, studenţi? Ce să le spunem celor care vin la cursuri? Pentru ce să înveţe? Pentru un salariu? Sau ca să fie pregătiţi şi ei, dezumanizându-i, să facă orice compromis moral ca unică şansă de reuşită în societate?

Nu ar fi mai simplu să le spunem de la bun început elevilor şi studenţilor că valorile noastre sfinte sunt de natură statistică şi contabilă şi că, dincolo de banii din conturi, nu e absolut deloc important cum îi obţin? Nu ar fi mai simplu să-i învăţăm direct să fure, să mintă, să delapideze, să-şi toarne colegii, să abuzeze colege – ca să fie pe deplin pregătiţi pentru societatea românească de mâine? Nu ar fi mai bine să-i învăţăm că în România de azi e mai bine să fii hoţ şi abuzator decât victimă? Economisim timp, resurse, şi nu mai facem pe profesorii naivi şi ipocriţi.

În numele acestei inumane stabilităţi, ardem toate valorile care ne ţin împreună. Toţi politicienii, fără excepţie, par în acest moment uniţi în cuget şi în simţiri că nu avem nevoie de nicio valoare şi că vinovată pentru micile deranjamente ale feng shui-ului guvernamental e doar Emilia Şercan. Ea şi câţiva jurnalişti care mai cred naivi că am putea avea nişte valori pe care să le respectăm.

Hoţia şi justificarea ei au devenit politică guvernamentală. După ieşirea din criză (provocată tot de hoţie şi de justificarea ei), vom fi faţă în faţă cu pustiul moral din jurul nostru şi cu vidul nostru interior. Vom crede că ne uneşte doar abilitatea de a minţi frumos despre cât de important e să furi şi să minţi în România ca să fii în rând cu lumea bună.

Economia nu e un scop în sine. Contabilitatea nu e un proiect de ţară şi nici un vis de împlinire personală. Viaţa bună nu e doar un cont burduşit, ci e mai ales o viaţă în care împărtăşim valori cu ceilalţi. Dar când toate aceste valori – cinstea, dreptatea, solidaritatea, educaţia, cultura – sunt batjocorite pentru a salva statistici, devenim monştri. Da, monştri cu bani, cu sclipici, nu nişte amărâţi de monştri ştirbi care îşi urlă disperarea şi orbirea pentru 100 de lei.