Forţele ruse anunţă încetarea focului şi deschiderea unor coridoare umanitare
focus
alte articole

Se pare că armata rusă nu va trage şi va deschide coridoare umanitare în mai multe oraşe ucrainene, relatează agenţia de presă Interfax.
Coridoarele din Kiev, Mariupol, Harkiv şi Sumy vor fi deschise la cererea preşedintelui francez Emmanuel Macron, a declarat agenţia Ministerului rus al Apărării, potrivit Guardian.
Forţele armatei ruse, în urma unei solicitări a preşedintelui francez Emmanuel Macron adresate liderului rus Vladimir Putin, declară regimul de încetare a focului de la ora 10:00 şi deschid coridoarele umanitare, a anunţat într-un comunicat Coordonarea Interdepartamentală pentru Răspuns Umanitar din Ucraina, potrivit Ria Novosti.
Totodată, ruşii au continuat, fără să aducă dovezi, să îi acuze pe ucraineni că au sabotat evacuarea propriilor civili în condiţiile în care, sâmbătă, evacuarea civililor din Mariupol şi Volnovaha a eşuat, deoarece acordul de încetare a focului n-a fost respectat.
"Astfel, civilii vor putea părăsi Kiev, Mariupol, Harkiv şi Sumy. Totodată, în timpul deschiderii coridoarelor umanitare, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse vor efectua o monitorizare obiectivă continuă a evacuării, inclusiv cu utilizarea UAV-urilor. Prin urmare, avertizăm că toate încercările părţii ucrainene de a înşela încă o dată Rusia şi întreaga lume civilizată în perturbarea operaţiunii umanitare, presupus din vina Federaţiei Ruse de data aceasta sunt inutile şi fără sens”.
Se pare că de la ora 10:00, ora Moscovei, coridoarele vor fi deschise. Presa de stat rusă Russia Today citează ministerul: „Încercările Kievului de a acuza Rusia că de data aceasta a perturbat operaţiunea umanitară sunt lipsite de sens, controlul va fi efectuat cu ajutorul dronelor”.
Vladimir Putin a susţinut că Ucraina a sabotat evacuările din Mariupol şi Volnovaha, după ce încercările de a asigura trecerea în siguranţă a civililor au eşuat sâmbătă, potrivit Associated Press.
Acuzaţiile lui Putin vin după ce autorităţile ucrainene au declarat că forţele ruseşti şi-au continuat atacurile, împiedicând civilii să fugă din oraşe.
Context
Potrivit Reuters, autorităţile din oraşul ucrainean Mariupol au declarat că o evacuare a civililor planificată pentru sâmbătă a fost amânată deoarece forţele ruseşti care încercuiesc oraşul nu au respectat acordul de încetare a focului.
Într-o declaraţie, consiliul municipal a cerut locuitorilor să se întoarcă în adăposturile din oraş şi să aştepte informaţii suplimentare privind evacuarea.
Surse ucrainene susţin că la fel s-a întâmplat şi la Volnovaha unde evacuarea civililor a fost întreruptă de ruşii care continuă bombardamentele.
Mariupol şi locuitorii săi sunt într-o situaţie disperată. Primarul Vadim Boicenko a spus că oraşul nu are apă, căldură sau electricitate şi că rezervele de alimente sunt reduse. „Vor să şteargă Mariupol şi pe locuitorii săi de pe faţa pământului”, a spus primarul, acuzând bombardarea zonelor rezidenţiale şi a spitalelor.
Oraşul-port, care găzduieşte 400.000 de locuitori, este o ţintă strategică pentru Rusia. Dacă Rusia ar controla oraşul, acest lucru ar ajuta-o să construiască un coridor terestru între Crimeea, care este ocupată de Rusia din 2014, şi regiunile susţinute de Rusia, Lugansk şi Doneţk.
Oraşul Volnovaha a fost, de asemenea, supus unora dintre cele mai grele atacuri ruseşti. Corespondentul Guardian, Emma Graham-Harrison a raportat despre situaţia îngrozitoare din oraş: În Volnovaha, atacul este încă atât de intens încât cadavrele zac neadunate, spune deputatul local Dmitro Lubineţ.
Ucrainenii încă suficient de curajoşi pentru a conduce misiuni de salvare se întorc numai pentru cei vii. Mii dintre ei sunt prinşi în subsoluri, cu rezerve de hrană şi apă în scădere, adăpostindu-se de un atac aparent lipsit de sens asupra unui oraş despre care Lubineţ spune că nu are apărători militari în centrul său.
Linia de contact este la 20 km distanţă, spune el. „Nu se opreşte niciodată, la fiecare cinci minute are loc o aterizare de obuze de artilerie, unele clădiri au fost lovite de sisteme de rachete multiple”, a spus el prin telefon. „În oraş nu există nicio clădire care să nu fi suferit daune directe său colaterale. Deci, unele clădiri au distrugeri majore, unele distrugeri minore, altele sunt complet distruse până la pământ