Formula 1: Organizatorii GP al Indiei au garantat o cursă fără câini vagabonzi pe pistă

(Paul Gilham / Getty Images)
Epoch Times România
28.10.2012

Organizatorii Marelui Premiu al Indiei de Formula 1 au garantat o cursă fără câini vagabonzi duminică, după ce unul dintre aceste animale a apărut ca din senin pe circuit anul trecut, în timpul unei şedinţe de eseuri. "Suntem în măsură să garantăm o cursă 100 la sută fără câine duminică. Punctele de intrare a câinilor pe circuit au fost identificate şi închise", a declarat purtătorul de cuvânt al societăţii organizatoare, Askari Zaidi.

"Grilajul din jurul circuitului are acum două întărituri, pista este complet protejată de câini", a adăugat el referindu-se la circuitul Budh, ultra-modern, desenat de arhitectul german Hermann Tilke.

Circuitul, aflat la periferia capitalei New Delhi, este înconjurat de vaste terenuri unde se află în construcţie proiecte comerciale şi rezidenţiale. Câini şi vaci se plimbă liber în jurul lucrărilor ce au loc aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor