Florin Pâslaru: Nu demisionez din Parlament, nu am primit nimic de la ANI
alte articole
Deputatul PSD Florin Pâslaru a precizat luni că nu va demisiona din Parlament şi a susţinut că nu a primit nici un act oficial de la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care să dovedească faptul că este incompatibil cu funcţia de deputat.
Mai mult, Pâslaru spune că nu a colaborat cu fosta Securitate şi că nu a primit bani într-o astfel de calitate.
"Eu nu am primit niciun raport (ANI - n.r.). Am aflat din presă de un eventual raport pe care ANI l-ar face, moment în care am încercat prin telefon, apoi prin prezenţa mea la ANI, de fiecare dată refuzându-mi-se un răspuns, după care am făcut adresă scrisă să mi se prezinte acel raport. Până la această dată, au trecut mai bine de şase luni, nu am primit de la ANI niciun raport, nici măcar un răspuns pozitiv sau negativ", a precizat deputatul PSD.
El a susţinut că este de bună credinţă şi tocmai de aceea a solicitat de la ANI un răspuns pe care însă, la şase luni de la această solicitare, nu l-a primit.
Totuşi, deputatul Florin Pâslaru spune că acest raport i-a fost arătat de Comisia juridică din Camera Deputaţilor. "Comisia juridică din Camera Deputaţilor mi-a arătat acest raport. În momentul în care mi l-a arătat, l-am văzut l-am atacat în contencios cerând anularea raportului. Instanţa din Galaţi a aprobat această solicitare a mea, procesul având loc pe 23 octombrie 2012. Mai mult decât atât, ANI, care spune că mi-a trimis raportul, dar nu are nicio dovadă că mi-a trimis acest raport, a făcut o contestaţie la instanţa gălăţeană cerând ca procesul să fie strămutat", a mai spus Pâslaru.
Potrivit acestuia, situaţia are o "conotaţie pur politică".
Întrebat dacă îşi va da demisia din Parlament, acesta a arătat că nu are nicio motivaţie pentru un astfel de gest.
Pâslaru a adăugat că fiul său nu mai este angajat la cabinetul său parlamentar din Galaţi, afirmând că a lucrat în acest loc. "A fost o perioadă angajat la cabinetul parlamentar. În momentul în care vrei să ai nişte angajaţi, îţi iei oameni de încredere şi am creat un grup de oameni de încredere, nişte oameni care au lucrat alături de mine în campanie", a motivat acesta.
În concluzie, deputatul PSD a arătat că va încerca să aibă o discuţie cât se poate de amiabilă cu reprezentanţii ANI, instituţie "care nu a adus nicio dovadă" că i-ar fi dat acel raport.
"Când voi avea raportul, am ce să discut, deocamdată nu am despre ce să discut", a adăugat el.
Florin Pâslaru a mai declarat că în 2008 a primit o hârtie de la CNSAS prin care se arăta că nu este colaborator al fostei Securităţi.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) solicită din nou Camerei Deputaţilor revocarea din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon (PC) şi Florin Pâslaru (PSD), primul fiind declarat incompatibil, iar al doilea - în conflict de interese.