Flashmob la Chişinău. Andrei Năstase: Protestăm împotriva preţurilor mari, a sărăciei şi a celor care au pus stăpânire pe ţara noastră

Majorările efectuate în ultimele zile arată clar că Ministerul Economiei şi Infrastructurii, ANRE, Consiliul Concurenţei şi justiţia din Republica Moldova nu îşi fac treaba şi servesc doar intereselor comerciale şi politice ale Partidului Democrat, consideră membrii Blocului ACUM.
Flash mob în faţa Guvernului, organizat de Blocul ACUM (facebook.com / Maia Sandu)
Maria Maevschi
23.05.2019

Blocul ACUM a organizat o manifestaţie publică de protest împotriva creşterilor abrupte şi substanţiale la carburanţi, precum şi la cartofi, în care a denunţat incompetenţa autorităţilor, care servesc doar interesele comerciale şi politice ale Partidului Democrat.

Majorarea substanţială a preţurilor la benzină şi motorină, operată acum câteva zile, trezeşte suspiciuni de înţelegeri în cartel, între importatorii de carburanţi, menţionează reprezentanţii Blocului ACUM.

Deşi ANRE a aprobat anul acesta o nouă metodologie de calcul care le permite companiilor să stabilească singure preţurile la produse petroliere, acestea au decis, în mod misterios, să majoreze preţurile în aceeaşi zi şi să seteze practic acelaşi preţ – acţiuni care ar trebui în mod normal penalizate de autorităţi, consideră Blocul ACUM.

Totodată, acesta a specificat că importatorii de carburanţi din Republica Moldova se bucură de cele mai mari marje comerciale din Europa. Mai mult decât atât, în ultimul an, Partidul Democrat ar fi forţat importatorii de carburanţi să îngheţe preţurile la carburanţi pentru a nu influenţa scorul electoral al acestuia, ceea a contribuit şi va contribui în continuare la majorări bruşte.

„Aceste probleme arată clar că Ministerul Economiei şi Infrastructurii, ANRE, Consiliul Concurenţei şi justiţia din Republica Moldova nu îşi fac treaba şi servesc doar interesele comerciale şi politice ale Partidului Democrat.

Ne arătăm îngrijoraţi şi de majorarea dramatică a preţului la cartofi, care a crescut de peste 4 ori faţă de 2018. Aceste creşteri au loc pe fundalul scăderii semnificative a producţiei locale de cartofi, reducerii de două ori a suprafeţei plantate cu cartofi şi a rentabilităţii reduse a producţiei locale”, se arată într-un comunicat al Blocului ACUM.

Adunaţi în faţa instituţiei Guvernului, zeci de oameni au scandat în continuu „Jos preţurile”, „Jos sărăcia”, „Jos Mafia”, „Plahotniuc la puşcărie”, „Hoţii”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”, „Miliardul înapoi”. Totodată, manifestanţii prezenţi la eveniment ţineau în mâini pancarte cu inscripţia „Jos preţurile”.

Prezent la eveniment, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, copreşedinte al Blocului ACUM a specificat că poliţia lui Jizdan, prezentă în număr mare în faţa Guvernului, este complicele lui Plahotniuc.

„Astăzi, aceştia sunt complicii celor care au organizat o contramanifestaţie. În Republica Moldova mafia a pus stăpânire pe toate instituţiile, democraţia a fost ucisă, iar bandiţii de la guvernare vor să instaureze frica şi dictatura. Îndemn toate instituţiile internaţionale să vegheze asupra a ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, căci riscă să fie izolată de lumea civilizată, din cauza lui Plahotniuc, Şor şi Dodon”, a afirmat Năstase.

În context, politicianul a punctat că oamenii prezenţi la evenimentul din faţa Guvernului, protestează împotriva mafiei, a corupţiei, a monopolurilor, a monopolizării celor mai importante activităţi, a preţurilor ridicate.

„Cel mai mare preţ la cartofi în Europa este în Moldova pentru că mafia a pus stăpânire pe economie, pe justiţie, pe tot ce înseamnă instituţii de reglementare. Avem nevoie de schimbare. Noi protestăm aici împotriva preţurilor mari, a sărăciei, a celor care au pus stăpânire pe ţara noastră şi vor să pună stăpânire şi pe toate spaţiile verzi pentru a-şi acoperi spălătoria lor de miliarde. Plahotniuc, Dodon şi Şor vor haosul în această ţară.”, a adăugat liderul Platformei DA.

În context, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, copreşedintă a Blocului ACUM, consideră că iresponsabilitatea guvernării a dus la majorări de preţuri fără precedent, punând la grea încercare o populaţie şi aşa sărăcită.

Totodată, politiciana a specificat că în special din acest motiv s-a ieşit astăzi în faţa Guvernului, pentru a cere autorităţilor să întreprindă măsuri urgente pentru redresarea situaţiei şi prevenirea scumpirii preţurilor la alimente şi carburanţi.

Mai mult decât atât, Maia Sandu a scris pe pagina sa de Facebook, că „guvernarea coruptă a decis să contracareze manifestaţia noastră paşnică, trimiţând ortaci agresivi, care au folosit limbaj violent la adresa noastră. Neavând soluţii politice pentru a ieşi din criza în care tot el a dus ţara, Plahotniuc încearcă să încingă spiritele în societate, semănând frică. Nu le va reuşi! Violenţa este semn de slăbiciune, nu de putere. Să fim uniţi şi să le dăm riposta. Să punem capăt acestei guvernări criminale!”.

Arătând către participanţii la contra-protestul din faţa Guvernului, despărţit de protestul organizat de Blocul ACUM printr-un rând de poliţişti, deputatul Alexandru Slusari a subliniat că „omul care şi-a început cariera prin proxenetism nu ştie altceva decât să înjure”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor