Flashmob în faţa sediului PSD Sibiu cu garoafe albe şi citate din Regele Mihai

Protestatarii din Sibiu continuă seria protestelor tăcute în faţa sediului PSD din oraş, care i-au scos din minţi în ultimele zile pe social-democraţi de au cerut - fără succes - până şi intervenţia instituţiilor de forţă împotriva lor.
Protest Sibiu (Rares Helici)
Ana Ion
16.12.2017

Sibienii au participat sâmbătă, în faţa sediului PSD din oraş, la cel de-al 6-lea flashmob pentru "apărarea Justiţiei, în zona liberă de corupţie din Piaţa Huet".

Protestatarii au adus cu ei o garoafă albă şi un citat din Regele Mihai, scris pe o foaie A4, având ca sursă de inspiraţie discursul Majestăţii sale din Parlamentul României, din 2011, "care e mai actual ca oricând", susţin ei.

Flashmob-ul s-a desfăşurat în linişte totală pentru a se "păstra solemnitatea momentului",

"Întrucât astăzi va avea loc înmormântarea Regelui, vom organiza un flashmob dedicat lui, fără a renunţa însă la tema generală care ne-a scos din case în frig", au scris organizatorii evenimentului pe pagina Vă vedem din Sibiu.

„Sper ca, de aici încolo, domnia legii şi respectul faţă de rostul instituţiilor statului să fie de neclintit" - Regele Mihai I, fragment din mesajul de Crăciun, 24 decembrie 2014.

Vă invităm să urmăriţi materialul video de mai sus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor