Firea, ironizată de arhitecţi: "Acum că vine vacanţa, sperăm să vă faceţi timp şi pentru problemele Capitalei"

Preşedintele Ordinului Arhitecţilor Bucureşti a criticat atitudinea primăriţei Gabriela Firea, care nu manifestă prea mare interes pentru problemele de arhitectură şi urbanism ale Capitalei.
Gabriela Vrânceanu-Firea (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.11.2017

Preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor Bucureşti, Şerban Sturdza, i-a trimis o nouă adresă, a 21-a până acum, primăriţei PSD a Capitalei, Gabriela Firea.

"Distinsă Doamnă Primar General al Bucureştilor,

Încep prin a-mi cere mii de scuze că îmi permit să vă răpesc din preţiosul timp al domniei voastre cu această a douăzeci şi una adresă din partea Ordinului Arhitecţilor Bucureşti. Motivul pentru care o fac este faptul că la precedentele douăzeci nu aţi dat nici un semn cum că le-aţi fi acordat vreo atenţie. Reiterez faptul că toate au fost generate de probleme care ţin de profesia pe care o reprezentăm, conform legii, şi de nevoile municipiului Bucureşti, nicidecum de chestiuni pecuniare, de partid sau de altă natură ignobilă. Drept pentru care, zicem noi, merităm un strop de atenţie. Măcar din punctul de vedere al bucureştenilor.

Ştim că sunteţi angrenată în foarte multe acţiuni, dintre care unele, cum ar fi concursul pentru cel mai frumos balcon, ne-au stârnit. Şi totuşi. Sunt multe alte probleme de natură arhitectural-urbanistică ce fac din Bucureşti un oraş cu probleme (nu o spunem numai noi, a spus-o şi UE prin refuzul de a reloca Agenţia Europeană a Medicamentului de la Londra la Bucureşti). Plecând de la premisa că nu este reavoinţă din partea domniei voastre sau de interese de alt ordin, ne-am pus problema că poate cele semnalate în cele douăzeci de adrese au fost formulate prea complicat. Drept pentru care, Ordinul Arhitecţilor Bucureşti vă pune la dispoziţie, când doriţi, un arhitect care să vă desluşească ce v-am scris în adresele precedente.

Acum, că vine vacanţa de iarnă, sperăm să vă faceţi timp şi pentru problemele de arhitectură şi urbanism ale Capitalei, aşa cum sunt ele identificate de corpul profesional legal constituit. Având în vedere că s-au strâns multe foi şi sunt greu de cărat în vacanţă de colo-colo, vom face un site (www.oarb-pentru-firea.ro) unde vom urca toate adresele trecute şi viitoare pentru a fi la îndemâna domniei voastre. Vă rog să primiţi, distinsă Doamnă Primar General al Capitalei, alături de asigurările că problemele ridicate aparţin Bucureştiului real şi nu celui paralel, întreaga mea consideraţie, alături de cea a arhitecţilor bucureşteni pe care îi reprezint.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor