Firea aruncă o nouă promisiune în prag de alegeri: Vom tăia bani de la investiţii ca să testăm elevii

Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat sâmbătă seara, noi atacuri la adresa Guvernului Orban, exploatând tema redeschiderii şcolilor.

Mai exact, primăriţa a criticat faptul că elevii vor merge la şcoală în baza unor declaraţii pe proprie răspundere semnat de părinţi, deoarece un părinte nu are mijloacele necesare să afle dacă propriul copil este infectat cu noul coronavirus, mai ales dacă este asimptomatic, şi a acuzat că Guvernul nu vrea să-i testeze pe copii. De asemenea, Firea a anunţat că va tăia banii de la investiţii ca să îi testeze ea şi primăriile de sector pe copii. Ce relevanţă ar avea asemenea teste în condiţiile în care resursele nu au cum să ajungă pentru teste zilnice iar un test poate ieşi negativ astăzi pentru ca trei zile mai târziu copilul să se infecteze, Firea a trecut sub tăcere.

„O vom face noi, Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi sunt convinsă că şi colegii primari de sectoare se vor alătura demersului meu. Chiar azi am vorbit cu domnul primar Băluţă, cu domnul primar Mutu şi au spus că se implică şi ei. Şi domnul primar Florea, domnul primar Tudorache. De asemenea, domnul Popescu de la 2 şi domnul Mihai Toader. Dar Bucureştiul este o excepţie. Noi vom tăia bani de la investiţii ca să îi sprijinim pe elevi, dar sunt localităţi în ţară care nu mai au resurse de niciun fel. Acei copii sunt condamnaţi să se îmbolnăvească sau sunt condamnaţi să nu mai facă deloc şcoală din cauza Guvernului care s-a împrumutat. Avem deficit foarte mare, aproape 9% şi nu alocă acele resurse necesare autorităţilor locale astfel încât copiii să fie testaţi, cadrele didactice să fie testate, să se asigure materiale sanitare, materiale de protecţie. Să se construiască acolo unde este necesar, în curtea şcolii, un spaţiu modular unde să mai poată învăţa câteva clase, ş.a.m.d", a menţionat Gabriela Firea, la România TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne