Festivităţi grandioase la Alba Iulia la aniversarea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari
alte articole
Peste 1.000 de persoane au participat luni la Alba Iulia la manifestările organizate pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, Ferdinand şi Maria, la manifestări fiind prezenţi şi Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae.
Cea mai importantă parte a manifestărilor s-a desfăşurat în Cetatea din Alba Iulia, unde a fost organizată o paradă a portului popular în cadrul căreia au defilat peste 400 de persoane îmbrăcate în costume populare reprezentând comunele din judeţul Alba.
Parada a fost urmată de o defilare şi o demonstraţie de mânuire a armelor realizată de militarii Regimentului 30 de Gardă "Mihai Viteazul".
La evenimente au asistat peste 1.000 de persoane, unii dintre participanţi venind din diverse zone ale ţării special pentru a participa la manifestări şi pentru a se întâlni cu membrii Casei Regale. Unii dintre participanţi au afişat pancarte cu portretele regilor Ferdinand şi Mihai I însoţite de mesajul "Monarhia salvează România".
Cei trei membri ai Familiei Regale au participat şi la deschiderea unei expoziţii în cadrul căreia sunt prezentate coroanele purtate de regii Ferdinand şi Maria la încoronarea din 1922 de la Alba Iulia, mantiile şi sceptrul celor doi suverani, dar şi alte obiecte simbolice pentru Casa Regală. Printre cele mai inedite exponate se numără şi meniul de la recepţia organizată în 1922 după ceremoniile de încoronare, la care au participat membri ai caselor regale din Europa, dar şi numeroşi diplomaţi reprezentând state din toată lumea.
Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae au participat anterior şi la o slujbă Te Deum oficiată în Catedrala Încoronării de arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu.
Spre dezamăgirea multora, niciunul dintre membrii Casei Regale nu a susţinut un discurs public deoarece, potrivit organizatorilor, acest lucru nu fusese stabilit în programul şi protocolul evenimentului.
Manifestările de la Alba Iulia organizate pentru a marca împlinirea a 90 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari continuă în cursul serii de luni cu o lectură publică din "Jurnalul" Reginei Maria, în Sala Unirii, iar ziua se va încheia cu un moment inedit în care angajaţii Muzeului Unirii din Alba Iulia, îmbrăcaţi în personaje istorice, vor povesti încoronarea de la Alba Iulia.
Manifestările nu se încheie luni deoarece expoziţia care cuprinde coroanele, mantiile, sceptrul şi celelalte simboluri ale regalităţii este deschisă până miercuri seara.
În timpul domniei Regelui Ferdinand, s-a îndeplinit un vis istoric: România Mare a devenit realitate, după ce patria-mamă s-a unit cu Basarabia, Transilvania şi Bucovina de Nord. Tot Regele Ferdinand a înfăptuit reforma agrară şi a dat pământ ţăranilor, iar creşterea economică a fost impresionantă în acea perioadă.
Catedrala din Alba Iulia este cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării pentru că a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari, regele Ferdinand I Întregitorul şi soţia sa, Maria.
Încoronarea a avut loc la data de 15 octombrie 1922 şi la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni, printre care membri ai Caselor Regale din Europa şi oficiali diplomatici. Portretele celor doi regi sunt şi pictate de o parte şi de alta a intrării în Catedrala din Alba Iulia, iar în timpul comunismului au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.
*
Câteva sute de persoane au aşteptat, luni, pe peronul şi în faţa gării din Alba Iulia sosirea Trenului Regal. Din tren au coborât Principesa Margareta, Principele Radu şi Principele Nicolae, cei trei membri ai Casei Regale – care au călătorit pentru prima oară după 1948 cu Trenul Regal - fiind întâmpinaţi în sunetul fanfarei militare cu urale şi aplauze de cei prezenţi la eveniment.
Cei trei reprezentanţi ai Casei Regale a României au fost întâmpinaţi de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, iar apoi au mers în Cetatea din Alba Iulia, parcurgând pe jos câteva sute de metri pe un traseu denumit "Drumul Regelui", traseu străbătut şi de Regele Ferdinand în 1922 în cadrul ceremoniei de încoronare.
Trenul Regal a fost construit în 1928 special pentru Casa Regală. Garnitura de tren a fost comandată de Regele Ferdinand societăţii italiene Ernesto Breda din Milano, însă a fost terminată doar după moartea sa. Trenul este compus din cinci vagoane: un vagon-sufragerie, un dormitor regal cu baie complet utilată şi trei cuşete pentru însoţitori. Interiorul trenului are finisaje de lux, mobilierul fiind din esenţe nobile precum trandafir, mahon sau nuc, fotoliile sunt tapiţate cu piele de Cordoba, lămpile de iluminat sunt realizate cu sticlă de Murano, iar vazele sau scrumierele din alabastru.
Trenul se află în prezent în proprietatea CFR, iar cu el au călătorit în timp regii Carol al II-lea şi Mihai I, dar şi liderii comunişti Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.