Festivalurile, între "libertate de exprimare" şi consum de droguri / Psihiatru: Când asumi că afacerea ta include şi banii însângeraţi e deja o problemă
Un trapper a cântat despre „băgat în venă” la festivalul Beach Please, de la Costineşti, iar rapperul american Wiz Khalifa a fost luat de jandarmi după ce şi-a aprins o ţigară cu marihuana pe scenă. Practic, pe scenă s-a promovat, ca model, consumul de droguri în faţa unui număr mare de spectatori, majoritatea adolescenţi.
Potrivit psihiatrului Gabriel Diaconu, nu poţi institui o poliţie a moralităţii, însă ca organizator de festivaluri ai o responsabilitate atâta vreme cât vinzi bilete. Medicul a punctat, într-un interviu acordat Epoch Times, că nu există festival după care la camerele de gardă să nu ajungă tineri intoxicaţi şi a insistat pe importanţa educaţiei în ceea ce priveşte consumul de droguri.
Redăm principalele declaraţii ale medicului:
Reporter: Festivalul Beach Please... Am avut un cântăreţ care şi-a aprins un joint pe scenă, am avut cântece care au promovat consumul de droguri. În spaţiul public sunt voci care pledează pentru toleranţa totală - actul artistic care nu poate fi cenzurat, libertatea de exprimare etc. şi, desigur, vocile care vorbesc despre responsabilitate socială - în public au fost adolescenţi cărora consumul de droguri le-a fost promovat ca ceva cool, la modă, care se face. De la dvs., ca psihiatru, cum se vede?
Diaconu: Problema intervine, cel puţin în cazul persoanei care a consumat substanţe interzise în România, în public - Wiz Khalifa - că a încălcat o lege. Şi dacă ştia şi dacă nu ştia, un principiu de drept roman spune că necunoaşterea legii nu poate fi folosită ca scuză în faţa unei curţi sau în faţa unei instanţe de judecată. Şi atunci, el ar trebui să suporte consecinţele legii.
Acum, din punct de vedere medical, din punct de vedere al sănătăţii publice, sau din punct de vedere al propagandei pentru anumite lucruri pe care noi ştim că afectează sănătatea populaţiei, nu te poţi aştepta că ar trebui să avem doar o poliţie a moralităţii în acest subiect. În mod evident vor exista şi "disidenţi", vor exista şi persoane care sunt de cu totul altă opinie. Şi e de bun augur să avem o bună diversitate de opinii.
Atâta că o bună diversitate de opinii ar trebui să aibă la bază o bună diversitate de argumente, ce se întâmplă la acest gen nu reprezintă un argument, nu reprezintă, din păcate, decât o piaţă de desfacere pentru traficanţi de substanţe care profită de lipsa de educaţie a celor care participă la festivaluri, unii dintre aceştia fiind în audienţă, alţii pe scenă.
Adică să nu ne imaginăm că oamenii care au organizat festivalul sau oamenii care au lucrat pe scenă sau artiştii care promovează genul ăsta de liberalism în cultura substanţelor sunt educaţi în ceea ce priveşte consecinţele consumului. Mulţi dintre ei sunt cel puţin la fel de naivi ca audienţa lor, dacă nu chiar mai naivi.
Şi atunci, ca şi la alte astfel de întâlniri de masă frecventate de copii, de adolescenţi, cred că până la urmă partea critică a acestui subiect, de care ar trebui să dea seamă organizatorii de festivaluri, este dacă îşi asumă, de sus până jos - şi nu vorbim aici doar de droguri sau substanţe recreative, vorbim şi de tutun, şi de alcool - să fie de fapt responsabili faţă de copiii aceia care au 13-14 ani şi care au venit acolo să se bucure de muzică, de anturaj, nu să fie botezaţi în cultura asta.
Unii dintre organizatori sunt oameni maturi, unii dintre ei au şi copii acasă. Şi atunci, cu atât mai mult cu cât vinzi bilete, ai totuşi o responsabilitate, da? Pentru că tu faci o afacere din chestia asta.
De la momentul în care îţi asumi că afacerea ta include şi banii însângeraţi, bani care sunt, până la urmă, făcuţi şi direct şi indirect din glorificarea unui obicei care distruge vieţi, asta deja pentru mine e o problemă.
Reporter: Şi cum vedeţi dumneavoastră rezolvabilă problema aceasta? Spuneţi că nu credeţi într-o poliţie a moralităţii. Din legislaţie, sau lăsăm la liberul arbitru al organizatorului de spectacol, să procedeze cum îi dictează conştiinţa?
Diaconu: Întâmplarea face că sunt, ca să zic aşa, în relaţii mai mult sau mai puţin familiare cu mulţi organizatori de festivaluri din ţară, sau de evenimente culturale, unele dintre ele fiind foarte apreciate.
Şi cred că omul sfinţeşte locul. Am întâlnit festivaluri la care organizarea, condiţiile logistice sunt făcute în aşa fel încât să fie respectate şi cultura, şi dreptul şi libertatea de exprimare, dar în acelaşi timp să fie descurajate incidentele. Am întâlnit şi locuri sau festivaluri unde toată lumea întoarce privirea şi asta nu e doar din dezinteres, ci şi pentru că vor să-şi maximizeze profitul.
Prin urmare, cred că e necesară o discuţie cu patronii de evenimente culturale, pentru că nu sunt toţi de pus în aceeaşi oală. Sunt absolut conştienţi că e de ajuns o bâtă la un car de oale. Şi tocmai pentru că sunt conştienţi, investesc mulţi bani şi multe filtre şi colaborează cu agenţii, autorităţi locale, ONG-uri, tocmai pentru a preveni şi a detecta precoce eventuale derapaje.
Dar, repet, multe dintre aceste evidenţe sunt făcute ori pe genunchi, ori pe brânci, ori cu buget mic. La momentul în care ai o stare de infantilism organizaţional, pot să apară din ce în ce mai multe incidente. Dar nu aş vrea să generalizăm la toate festivalurile din România.
Reporter: Spuneaţi că aveţi cunoştinţe în domeniul organizării de evenimente. Credeţi că ar trebui un diferit tip de legislaţie? Pentru că acolo unde conştiinţa nu funcţionează, intervine coerciţia.
Diaconu: O realitate dureroasă este că, la nivel de stat, România nu foloseşte întregul potenţial turistic sau organizatoric vizavi de piaţa de divertisment. Şi cinste oamenilor care, de multe ori cu privaţiuni, cu sacrificii, cu multe nopţi nedormite, aduc în ţară nume cunoscute şi se luptă pe piaţa de ticketing, care este foarte grea în România, să scoată oamenii la evenimente culturale în loc să-i ţină în casă, în faţa calculatorului sau televizorului. Deci, cât priveşte piaţa asta de festivalieri sau de antreprenori care fac astfel de manifestări, bravo lor, cinste lor.
Dar, dincolo de munca lor, nu e neapărat nevoie de mai multă legislaţie, pentru că legislaţia este acolo să fie respectată de toţi cetăţenii. Nu poţi să zici că ar trebui să reglementezi suplimentar pentru organizator câtă vreme şi participantul se supune legislaţiei care reglementează prezenţa lui într-o tribună sau pe o arenă sau altundeva.
Vendorii, la fel, au reglementările lor. Nu cred că ne trebuie articole noi de lege. Ce ne trebuie, în schimb, este o diseminare mai bună de reguli de bune practici.
Pentru că, şi ăsta e un detaliu care merită amintit, unele dintre, nu toate, dar unele dintre manifestările astea se subscriu şi unor, hai să le zicem, investiţii locale sau judeţene în tot ceea ce înseamnă recreaţie. Şi sunt bani care totuşi curg din bugetul statului român. Sau dacă este ca statul român să investească, ar face bine să investească mai degrabă pe partea de a veni în întâmpinarea organizatorilor de festivaluri cu resurse şi cu prezenţă on-site, încât să avem un fel de bune practici.
Dar nu zic ca statul să fie prezent la festivaluri, dar ai ONG-uri partenere, ai asociaţii partenere, poţi foarte bine să ai corturi, aşa cum s-a întâmplat în anumite festivaluri, pe partea de harm reduction sau pe partea de consiliere psihologică gratuită, pe partea de Infopoint pe tema riscului asociat consumului de substanţe necunoscute. Nu vă imaginaţi că cine se duce la festival consumă substanţe care vin cu un prospect. De multe ori sunt date din mână în mână, se produc accidente, ajung puşti intoxicaţi la spital.
Drept urmare, aici în zona asta, mai ales când vorbim de politici de sănătate publică, cred că putem să facem mai bine şi mai mult în domeniul parteneriatelor, pentru că, repet, unii festivalieri nu pot să-şi includă în buget, deşi nu sunt imense, subcontractări pentru Infopoint sau pentru corturi de harm reduction. Unii poate că nici nu ştiu de astfel de organizaţii şi alţii, la fel de bine, poate că au avut experienţe mai puţin plăcute cu acestea.
Reporter: După informaţiile dumneavoastră, cât de frecvente sunt incidentele cu adolescenţii care ajung la spital intoxicaţi de droguri de la festivaluri de genul acesta?
Diaconu: Fără o statistică oficială, nu cred că există festival la care să nu ajungă la camerele de gardă. Noi suntem acum într-o perioadă în care trebuie să îmbunătăţim ceea ce se numeşte maparea, generarea de date despre intoxicaţiile care ajung la camerele de gardă. Şi prin această chestie să îmbunătăţim datele pe care le obţinem din teritoriu.
În orice caz, vara ajung la Mangalia, la Constanţa, zeci, sute de cazuri. Proporţional e puţin având în vedere zecile de mii care ajung pe la festivaluri. Oricum, în lipsa unei cartări făcute profesional şi cu date robuste în spate, cred că cel mai cinstit este să spun că nu avem o imagine clară a fenomenului.
Reporter: Ce le sugeraţi părinţilor ai căror copii merg la festivaluri?
Diaconu: Ca de fiecare dată, sfatul meu, sugestia mea, este să educe ei părinţii despre felul în care sunt propuse, oferite şi cam cum arată substanţele de uz recreaţional.
Eu ştiu că norma românească este avertismentul: "Să nu te prind că!", dar cred că avertismentul ăsta nu are efect şi atunci cred că este sensibil mai potrivit şi pe undeva mai eficace ca părinţii să discute cu copiii despre cum să procedeze în situaţia în care ei ajung să consume şi se simt rău. Pentru că, din păcate, în experienţa noastră medicală, nenorocirile se întâmplă nu doar pentru că un copil a consumat, ci şi pentru că un copil a consumat şi, odată ce a început să se simtă rău, nu a făcut gesturile care sunt de bun augur şi care mai degrabă au complicat situaţia. Şi atunci, sfatul meu este ca părinţii să discute cu copiii adolescenţi despre cum să comunice unii cu ceilalţi în eventualitatea în care s-au intoxicat, cu alte cuvinte să vorbească, dacă au consumat ceva, să vorbească cu familia, să nu se ascundă dacă le este rău, dacă au vărsături, ameţeli, dacă au probleme de percepţie, să anunţe familia, să folosească sistemul medical.
Oricât ar fi de nociv, din punctul meu de vedere, vânătoarea de vrăjitoare ce priveşte consumatorii de substanţe, este bine ca părinţii să le spună adolescenţilor că nu vor fi ramificaţii de niciun fel, juridice, legale, dacă adolescentul care a consumat consultă un medic. Medicul este obligat să ţină secretul profesional şi atunci dacă un copil se duce la un cabinet medical şi vorbeşte cu un doctor despre faptul că a consumat şi i-a fost rău, doctorul acela nu va spune niciunui poliţist că are un consumator la consultaţie.
Dar mai mult decât asta, părinţii ar trebui să-şi încurajeze copiii, chiar dacă a fost un consum, ce ştiu eu, din pură curiozitate, să se testeze după consum, din simplul fapt că piaţa fiind ilegală, de multe ori, în afară e verde gardul şi înăuntru este leopardul. Copiii cred că au consumat ceva, dar dacă se vor testa, vor afla că au consumat altceva.
Şi asta este important. De ce zic că este important? Este important pentru că, şi dacă se întâmplă şi dacă nu se întâmplă un accident sau o complicaţie medicală, urmările psihologice pot să fie după aceea la distanţă, dar fereastra de testare este mică: 24, 48 de ore, 72 de ore.
Şi dacă trece perioada asta de oportunitate a testării, după aia, dacă se întâmplă probleme, şi să vrei, nu mai poţi să documentezi despre ce a fost de fapt în organismul puştiului. Astea sunt chestii pe care le-aş propune ca fiind de bun augur ca părinţii să vorbească cu adolescenţii dinainte.
