Federer şi Wawrinka se vor înfrunta în semifinalele turneului newyorkez
Tenismenii Roger Federer şi Stanislas Wawrinka vor sta faţă în faţa, într-o semifinală sută la sută elveţiană la Openul Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, dotat cu premii în valoare totală de 42,25 milioane de dolari, după ce s-au impus în meciurile desfăşurate miercuri la Flushing Meadows.
În vârstă de 34 ani, Federer, fostul număr unu ATP şi al doilea favorit al competiţiei de la New York, doreşte să devină cel mai vârstnic campion la US Open din ultimii 45 de ani. El a trecut fără probleme de francezul Richard Gasquet (cap de serie numărul 12), în sferturile de finală ale competiţiei, cu 6-3, 6-3, 6-1, după o oră şi 27 minute de joc, asigurându-şi prezenţa în penultimul act al acestui turneu pentru a 10-a oară în cariera sa.
Wawrinka (30 ani), clasat pe locul 5 în ierarhia mondială, a fost la fel de expeditiv în sferturi, câştigând cu 6-4, 6-4, 6-0 în faţa lui Kevin Anderson (cap de serie numărul 15), la două zile după cel mai frumos succes din cariera sud-africanului, în faţa britanicului Andy Murray, numărul 3 mondial.
Referindu-se la duelul de vineri, cu colegul său din echipa de Cupa Davis a Elveţiei, alături de care a câştigat "Salatiera de Argint" în 2014, Federer a precizat: "Ne cunoaştem bine, chiar foarte bine. Uneori este de-a dreptul bizar când ne aflăm faţă în faţa pe teren, deoarece îmi dau seama că ştie ce voi face".
Roger Federer a câştigat 16 dintre cele 19 meciuri disputate împotriva lui Stanislas Wawrinka în circuitul profesionist, însă "Stan" a reuşit să obţină victoria în ultimul lor duel direct, anul acesta, în optimile de finală de la Roland Garros (6-4, 6-3, 7-6).