Familia lui Vlad Pascu, probleme serioase pe scena afacerilor. Datoriile acumulate de părinţii şoferului drogat

Mihai Pascu (Captură video)
Andrei Popescu
29.05.2024

Familia lui Vlad Pascu se confruntă, în afară de dosarele penale, şi cu o criză serioasă în domeniul afacerilor. Multiplele companii deschise de Mihai şi Miruna Pascu în ultimii ani au fost fie închise, fie au rezultate din ce în ce mai slabe, relatează Fanatik.

Reamintim că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Claudiu Mihai Pascu apare, în prezent, asociat în trei societăţi comerciale. Prima dintre acestea, Bauhaus Factory SRL, a încheiat anul 2023 cu o pierdere de peste 45.000 de lei, la o cifră de afaceri nulă. Este al treilea an consecutiv în care firma de construcţii este fără activitate, perioadă în care a acumulat datorii de aproximativ 135.000 de lei.

Potrivit sursei citate, Sitka Developer SRL, o altă societate în care Pascu este unic asociat, nu şi-a declarat cifra de afaceri pentru anul trecut. În schimb, în 2022, societatea a reuşit să acumuleze o cifră de afaceri de 1,34 milioane lei, un profit de 173.000 de lei şi datorii de peste 3 milioane de lei. Firma are ca obiect de activitate dezvoltarea şi promovarea imobiliară, şi are un singur angajat.

Speed Travel SRL, firmă la care soţii Pascu sunt asociaţi cu omul de afaceri Marian Gostin, nu a înregistrat venituri în 2023, în schimb a avut pierderi de aproape 240.000 de lei, pe parcursul ultimului an. Firma nu mai are cifra de afaceri de la nivelul anului 2014, în schimb a păstrat patru angajaţi. Nivelul datoriilor a ajuns la 4,7 milioane lei.

La rândul ei, mama lui Vlad Pascu, apare ca asociat majoritar în Macondo SRL, o firmă imobiliară care nu a înregistrat vreun venit din 2018, anul înfiinţării. În 2023, societatea a mai înregistrat pierderi de 3.600 de lei, ajungând la datorii totale de peste 900.000 de lei.

Conform site-ului citat, în martie 2023, Miruna Pascu şi-a mai deschis o societate, tot cu specific imobiliar, Urban Green Fingers. Firma nu apare cu bilanţul depus, pentru anul trecut. Mama lui Vlad Pascu a mai fost asociată în companiile Mirunaway SRL şi Free Car SRL, ambele radiate. De asemenea, ea a mai deţinut un PFA, pe care l-a închis în noiembrie 2020.

Explicaţia pentru situaţia aparent precară a afacerilor familiei Pascu este că cei doi soţi au preferat să facă avere “pe persoană fizică”, precizează Fanatik. În august 2023, Miruna şi Mihai Pascu deţineau 714 imobile şi terenuri, cele mai multe în Sectorul 1 şi nordul capitalei. Cei doi au construit blocuri în zone extrem de scumpe ale Bucureştiului. De exemplu, un apartament într-un bloc ridicat de aceştia în zona parcului Herăstrău se vindea cu un preţ mediu de 300.000 de euro. Ei mai aveau proprietăţi în comuna 23 August şi Olimp sau în Ilfov, la Izvorani.

Totodată, continuă Fanatik, potrivit unor relatări ale presei, la începutul anilor 2000, Mihai Pascu dădea bani cu camătă, iar pe cei care nu reuşeau să returneze sumele împrumutate îi executa silit. Mai multe detalii, aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor