Explozie la Poliţia Rutieră din Lugoj. Trei angajaţi au fost răniţi

Salvatori, pompieri (facebook.com/PDM)
Loredana Diacu
14.01.2026
Salvatori, pompieri (facebook.com/PDM)
Loredana Diacu
14.01.2026

Trei angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost răniţi miercuri dimineaţă, în urma unei deflagraţii produse într-o anexă a Poliţiei Rutiere din municipiul Lugoj, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Timiş au precizat că una dintre victime a fost transportată la spital, prezentând arsuri, urmând să fie stabilite cauzele incidentului după finalizarea verificărilor efectuate de ISU Timiş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a intervenit după o deflagraţie care nu a fost urmată de incendiu, produsă într-o anexă din curtea Poliţiei Rutiere Lugoj, unde funcţiona serviciul de cazier. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de prima intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere şi zece pompieri.

În urma incidentului, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale: un bărbat a fost dus la spital cu arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare, o altă persoană a suferit arsuri minore la un membru superior şi a fost evaluată la faţa locului, iar cea de-a treia a suferit un atac de panică şi primeşte îngrijiri medicale.

Totodată, la locul deflagraţiei se deplasează şi un echipaj CBRN din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara, pentru efectuarea unor măsurători specifice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor