Expert: Protestele sunt justificate, dar suntem într-o austeritate "soft" menită să ajute statul să se împrumute pentru pensii şi salarii

Analistul economic Adrian Negrescu a declarat că protestele sindicale sunt justificate, dar apar într-un context de "austeritate soft", impus de necesitatea reducerii deficitului bugetar, avertizând că statul nu mai are soluţii rapide în afara reducerii cheltuielilor şi că o creştere de taxe ar fi extrem de periculoasă pentru economie.
"Protestele sindicale de astăzi sunt doar primele dintr-un calendar mai amplu de manifestaţii absolut justificate, sindicaliştii fiind pe bună dreptate nemulţumiţi că li se taie din salarii, din drepturile pe care le-au câştigat în ultimii ani. Dincolo de dreptul oamenilor de a protesta, avem o mare problemă de finanţare a solicitărilor lor. Altfel spus, noi suntem în prezent într-un fel de acord de tip stand-by cu măsuri mai uşoare, nu ca la criza precedentă în care FMI dicta tăieri ample de salarii", a declarat Adrian Negrescu.
În opinia analistului, suntem într-o austeritate "soft" menită să reducă deficitul bugetar şi să permită statului să se împrumute de pe pieţele externe pentru a avea cu ce să plătească pensii şi salarii.
"Ne-am angajat în faţa finanţatorilor străini că vom reduce acest deficit într-un calendar de 7 ani şi, din păcate, alte soluţii decât reducerea cheltuielilor statului nu mai există. Da, reducerea evaziunii fiscale, o colectare mai bună vor aduce mai mulţi bani la buget, însă într-un orizont de timp, nu imediat. Există semnale pozitive în acest sens de la Ministerul Finanţelor Publice însă nu ne putem baza exclusiv pe ele având în vedere că, de exemplu, în 2026 statul are de plătit 30 miliarde de euro în contul datoriei externe, cea mai mare sumă de acest fel din istoria României", a precizat Adrian Negrescu.
În plus, analistul a avertizat că o nouă creştere de taxe ar fi ca un fel de sepuku economic pentru România.
"Mai mult chiar, dacă statul nu va strânge cureaua, soarta fondurilor europene ar fi în pericol şi să nu uităm că peste 80% din investiţiile din prezent se fac cu bani europeni. Suntem într-o criză majoră. Să nu uităm asta", a adăugat Adrian Negrescu.