Expert: Florin Barbu, etalând o geantă Louis Vuitton de 5.000€, intră într-o galerie selectă, alături de Udrea, Grindeanu, Ponta, Mazăre, Vâlcov, Năstase

Florin Barbu (Ionel Stoica / Facebook)
Ana Ion
19.04.2026
Florin Barbu (Ionel Stoica / Facebook)
Ana Ion
19.04.2026

Fostul jurnalist specializat pe justiţie Ionel Stoica, în prezent consilier al conducerii Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice, a comentat cel mai recent incident în care a fost implicat ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, care a făcut valuri în spaţiul public.

"Şi uite aşa, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, etalând o geantă Louis Vuitton de 5.000 de euro, bifează intrarea în categoria clasică a parveniţilor à la Dinu Păturică. Să nu trecem prea uşor peste asta, pentru că trăim într-o ţară în care agricultorii încă se luptă cu seceta, cu preţurile tot mai mari la seminţe, îngrăşăminte şi combustibil şi cu accesul dificil la finanţare. O geantă cu un brand pe ea, care face cât afacerea unui mic fermier: 2-3 solarii simple, acoperite cu celofan, sau 20-30 de stupi de albine, ori o mică fermă avicolă cu câteva sute de pui. În faţa acestor agricultori, Florin Barbu a uitat că demnitatea pe care o ocupă temporar impune decenţă, nu demonstraţii de opulenţă", a afirmat Ionel Stoica.

Specialistul pe justiţie a subliniat că sunt politicieni care efectiv nu rezista tentaţiei de a etala luxul şi confundă funcţia publică cu un podium de prezentare pentru statutul personal.

"Florin Barbu intră într-o galerie selectă, alături de Elena Udrea (pantofi, genţi şi maşini de lux), Sorin Grindeanu (ceasuri, pantofi şi călătorii), Victor Ponta (ceasuri), Radu Mazăre (care şi-a transformat vila într-un decor exotic, cu accente de lux), Darius Vâlcov (autoturisme şi tablouri), Adrian Năstase (colecţii de tablouri, mobilier vechi, hărţi şi cărţi rare) etc. Îl las la final vi-l prezint pe favoritul meu pe partea de opulenţă (la egalitate cu Elena Udrea!), poate citeşte postarea asta şi domnul ministru Florin Barbu. Îl cheamă Mădălin-Ionică Dumitru şi a fost şef al Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice (DGISP) în perioada 2008–2013, pe vremea când Sorin Oprescu era primar general al Capitalei", a declarat Ionel Stoica.

Potrivit fostului jurnalist, el a fost implicat, în 2014, într-un caz de mare corupţie, cu şpăgi uriaşe de la reprezentanţii unor companii care aveau contracte cu Primăria Bucureşti. În dosar existau mai multe interceptări făcute de DNA, în care Mădălin-Ionică Dumitru discuta cu soţia sa despre cum l-au dat de gol achiziţiile unor produse de brand.

"Dacă ai sărit ca boul din Louis Vuitton, primele discuţii pe care le-ai avut tu la Primărie şi pe care le-ai uitat în ultima vreme, la ce se refereau? Să nu veniţi cu mărci! Da? Să nu vă afişaţi, da? Ce ţi-am zis eu? Că te duci să te dai în spectacol şi să te întrebe lumea: de ce? Cum l-au întrebat pe nu ştiu cine de ceasul pe care îl poartă în emisiune", suna reproşul soţiei.

Fostul director îi explica: "Şi, la cât de deşteaptă erai, puteai să-mi spui: 'Bine, mă, bine că ţi-ai făcut fetişul ăsta, dar părerea mea e să nu te duci cu el la muncă'."

"Acasă la director, procurorii DNA au descoperit bijuterii de mii de euro: ceasuri şi stilouri Longines, Ulysse Nardin şi Montblanc. După 7 ani de procese, Mădălin-Ionică Dumitru a fost condamnat definitiv, în 2021, la 6 ani.exe pentru corupţie. A fost eliberat condiţionat la finalul anului 2023", a adăugat Ionel Stoica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos