Examenul final pentru FOTE 2013

(Julian Finney / Getty Images)
Bogdan Costea
02.11.2012

Comisia de inspecţie va veni în România pe 9 noiembrie, aşa că această lună pare a fi decisivă pentru Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), competiţie care ar trebui să se dispute în februarie 2013 în România. Puiu Gaşpar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon, spune, pentru „Transilvania Express”, că nu vor fi probleme. „Comisia de inspecţie va ajunge pe 9 noiembrie şi va sta în România o săptămână. Pe lângă oficialii Comitetului European Olimpic (CEO) Katerina Nycova (Cehia) şi Guro Lium (Norvegia), vor veni toţi delegaţii tehnici ai federaţiilor internaţionale care au discipline la această ediţie a FOTE 2013. Totodată, între 9 şi 11 noiembrie, la Cheile Grădiştei va avea loc Comitetul Executiv al IBU, Federaţia Internaţională de Biatlon, unde vor fi prezenţi toţi oamenii importanţi ai forului. Din punctul nostru de vedere, toate bazele sunt gata pentru a găzdui competiţiile. Acum se fac ultimele retuşuri şi se cumpără logistica. Nu vor fi probleme. Despre patinoarul din Poiana Braşov nu ştiu prea multe, întrucât am fost plecat în ultimul timp, dar nici acolo nu ar trebui să existe dificultăţi”.

S-au stabilit şi locaţiile pentru fiecare competiţie din cadrul FOTE 2013, acestea fiind: schi alpin - Poiana Braşov; schi fond - Predeal; biatlon - Cheile Grădiştei; sărituri cu schiurile - Râşnov; snowboard - Predeal; hochei pe gheaţă - Patinoarul „Olimpic” Braşov; patinaj artistic şi patinaj viteză - Poiana Braşov.

Puiu Gaşpar a vorbit şi despre programul sportivilor români înaintea debutului noului sezon al Cupelor Mondiale. „În acest moment, toţi sunt în pregătire la Ramsau sau Hintertux. Cupa Mondială la schi alpin va debuta prima, la Sölden, unde România va fi reprezentată de Alexandru Barbu. Pe Ana Cail nu o forţăm, vrem să fie în vârf de formă la FOTE. Biatloniştii şi fondiştii intră în competiţii spre finalul lunii noiembrie. La sărituri cu schiurile, Dana Haralambie, locul 24 în lume, va «merge» în Cupa Mondială. La băieţi, Remus Tudor nu va participa de la început”.

După ce autorităţile de la Borşa au menţionat că vor să refacă trambulina din staţiune, cea mai mare bază naturală de gen din estul Europei, Puiu Gaspar a comentat: „Am auzit de acest lucru, dar cei de acolo cred că baţi din palme şi totul e gata. Nu se mai poate cu lopata şi cazmaua. Trambulina este depăşită din toate punctele de vedere. Trebuie construită alta şi nu ştiu dacă sunt bani. Nu ştiu dacă cineva le va aproba acest proiect. Probabil, antrenorul Florin Spulber va merge să vadă cum stau lucrurile, dar momentan nu mă hazardez în declaraţii. Normal, ar fi extraordinar pentru noi dacă se va construi o nouă trambulină. Orice bază în plus măreşte aria de selecţie şi atrage copiii către sport”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor