Europa îl demonizează pe Viktor Orban şi apropie Ungaria de Rusia (Legno Storto)
Lupta Bruxellesului împotriva premierului ungar nu aduce rezultatele scontate: popularitatea liderului Fidesz creşte, iar Budapesta, criticată de Uniunea Europeană, face paşi în direcţia Moscovei, notează cotidianul italian Legno Storto, preluat de Inopressa.ru.
Premierul ungar Viktor Orban s-a opus cât a putut, apărând caracterul democratic al iniţiativelor sale, însă a fost nevoit să capituleze şi să anunţe modificarea celui de-al 4-lea amendament la Constituţie, pentru a evita punerea în aplicare a atenţionărilor venite din partea Comisiei Europene. Preşedintele Barroso şi-a convins colegii să pună Ungaria să aleagă: fie ne veţi asculta, fie veţi suporta sancţiuni.
După cum constată Legno Storto, manevrele juridice ale lui Orban se îmbină cu cele economice: viceguvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei a demisionat ca semn de protest împotriva a ceea ce el a denumit 'campanie a lui Orban pentru transformarea instituţiei de creditare într-un instrument pentru punerea în aplicare a unor iniţiative economice riscante'.
Drept replică la acuzaţiile venite din partea Europei, conform cărora Orban ar fi rescris Constituţia, premierul ungar subliniază: deficitul bugetului de stat s-a redus cu 2%, o reluare a creşterii economice este planificată pentru 2014, legile privind autodeterminarea şi libertatea informaţiei 'corespund standardelor europene şi internaţionale'.
Însă, cu cât mai mult Orban prezintă motivaţii, cu atât mai mult este el antipatizat la Bruxelles, continuă publicaţia italiană. Liderul fracţiunii liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, vorbeşte despre 'pericolul orbanizării' ca urmare a adoptării de legi ce îngrădesc dreptul la exprimare şi insistă asupra ridicării dreptului de vot al Ungariei în cadrul Consiliului European.
La rândul lor, organizaţiile de apărare a drepturilor omului îl acuză pe premierul Ungariei de intenţia de a-i lăsa fără drepturi pe cei fără adăpost şi de a înăspri concepţia de familie, iar partidele progresiste îl critică pe Orban pentru aspiraţia sa de a impune un control guvernamental asupra activiştilor religioşi şi de a discrimina minorităţile, în primul rând minoritatea romă.
Campania împotriva 'renumitului' fascism al lui Orban şi a partidului său Fidesz este una tumultoasă şi exagerată, este de părere Legno Storto. Potrivit publicaţiei italiene, în Ungaria există rasism, însă nu într-o măsură mai mare decât în alte ţări europene. Mai mult decât atât, Orban a schimbat tradiţia, plasând în afara legii negarea Holocaustului şi aducând în parlamentul ungar, pentru prima dată în istorie, trei deputaţi ţigani.
După părerea analistului Tibor Fischer, Europa este iritată nu atât de măsurile antidemocratice ale premierului ungar, cât mai ales de independenţa sistemului său financiar.
Înverşunarea împotriva 'metodei Orban' duce, însă, la un sprijin din ce în ce mai mare acordat premierului în interiorul ţării. Printre susţinătorii săi se numără acum chiar şi persoane care nu l-au votat. La ora actuală, 29% dintre alegătorii unguri cred că cel care îl va putea înlocui pe Orban în 2014 ar putea fi doar Orban însuşi. Iar dacă Europa va continua să 'biciuiască' partidul Fidesz, Budapesta şi-ar putea îndrepta privirile spre Moscova, atenţionează cotidianul
italian.
Ura faţă de Rusia, ce datează din vremurile sovietice, începe să pălească printre membrii Fidesz. Din 2010, Orban a început să-şi consolideze relaţiile cu cei mai fideli aliaţi ai Rusiei, în primul rând cu Ucraina.
Astăzi, în contextul crizei economice, primindu-l cu braţele deschise pe preşedintele Gazprom, Orban a dat clar de înţeles că Ungaria 'nu poate pune toate ouăle în coşul Occidentului'. 'Trebuie să diversificăm investiţiile noastre, inclusiv cele politice', afirmă Orban.
Zis şi făcut: Gazprom şi-a făcut publice planurile privind construcţia unei centrale electrice în Ungaria şi intenţia de a deveni partenerul companiei ungare Electricity works. 'Rusia se întoarce', conchide Legno Storto.