EURO U21. Ianis Hagi, declaraţiile tricolorului după partida cu Germania

Ianis, fiul celui mai mare fotbalist din toate timpurile - Gheorghe Hagi, le-a mulţumit miilor de suporteri care au fost alături de ei, de tricolori, atât pe stadioane cât şi în faţa televizoarelor în această perioadă, garantând performanţe frumoase în viitor.
Tânărul fotbalist român Ianis Hagi. (Echipa naţională de fotbal a României.)
Marius Drăgoi
28.06.2019

Selecţionata de tineret a României sub directa îndrumare a lui Mirel Rădoi, a luptat, joi seara, pentru un loc în marea finală a competiţiei continentale Under-21 din Italia şi San Marino, cu campioana en-titre Germania, în faţa căreia s-a înclinat cu scorul de 4-2 (1-2).

"Vreau să felicit o ţară întreagă pentru că au fost alături de noi. Nu ştiu dacă a fost oboseală, fizic stăteam la fel. E puţină dezamăgire, am fost aproape de prima finală, dar suntem tineri, nu avem de ce să fim supăraţi. Lucrul pozitiv este că avem foame de trofee, de turnee finale, de rezultate. Asta e cel mai pozitiv lucru pe care putem să-l luăm după acest turneu.

A fost ceva unic să câştigi cea mai grea grupă de la EURO, apoi să le ţii piept tuturor adversarelor, să le conduci, să domini meciul. A fost un sentiment unic. Le mulţumim suporterilor că au fost lângă noi. Vă garantez un singur lucru: Această generaţie are foame de rezultate şi de trofee" a spus tânărul internaţioanal pentru TVR1.

Pentru România a marcat George Puşcaş (min. 26 - penalty şi 44), de partea cealaltă evidenţiându-se Nadiem Amiri (min. 21, 90+4), respectiv Luca Waldschmidt (51 - penalty, 90).

După victoriile memorabile cu Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2), respectiv remiza înregistrată în faţa Franţei (0-0), tricolorii au obţinut o calificare istorică în careul de aşi a EURO U21, alături de echipe sonore ale Europei: Germania, Spania şi Franţa.

România s-a calificat cu această ocazie şi la Jocurile Olimpice de anul viitor după o pauză de 56 de ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor