EURO 2020. Reacţia selecţionerului Cosmin Contra după partida cu Malta: 'M-a deranjat că adversarii au avut ocazii' (video)

"Vor fi schimbări după aceste două meciuri (n.r. - Spania şi Malta), analiza va fi la sânge.. Normal ar trebui să fiu nemulţumit de jucători, dar sunt mulţumit de cele trei puncte..M-a deranjat că adversarii au avut ocazii.." - Cosmin Contra.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra. (Echipa naţională de fotbal a României/facebook)
Marius Drăgoi
09.09.2019

Prima reprezentativă de fotbal a României a obţinut toate cele trei puncte puse în joc în partida cu echipa similară a Maltei, duminică seara, pe Stadionul ''Ilie Oana'' din Ploieşti, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020, o victorie la scor minim în condiţiile în care, după cum a declarat şi selecţionerul, golaverajul în clasamentul final al grupei F ar putea face diferenţa.

Dacă ar fi să facem o comparaţie cu partida tur din luna iunie, diferenţa pe tabela de marcaj este destul de evidentă, atunci tricolorii impunându-se cu un remarcabil 4-0.

"În calificări sunt şi momente în care joci mai puţin bine şi câştigi. Aşa că important e că ai rămas în cursa calificării. M-a deranjat că adversarii au avut ocazii, dar prima lor ocazie vine după o greşeală a noastră când nu am avut reacţie la un contraatac. În repriza a doua au venit ocaziile lor tocmai pe nervozitatea noastră de a nu putea marca al doilea gol. E clar că nu-mi convine că le-am dat prea multe posibilităţi să ne pună în dificultate, dar se întâmplă ca jucătorii să aibă o zi mai puţin fastă", a comentat Cosmin Contra, selecţionerul naţionalei mari a României.

"Nu am dat gol repede, aşa cum se întâmplase în meciul din Malta, cu toate că 20-25 de minute am avut ocazii şi chiar am marcat un gol valabil anulat pe motiv de ofsaid. E clar că o dată cu trecerea timpului jucătorii au început să devină puţin mai nervoşi, să nu aibă luciditate. Iar asta a făcut ca în anumite momente jocul să nu fie bun. Dar importante sunt cele 3 puncte..", a continuat Contra.

"Nu cred că a fost lipsă de motivaţie, dimpotrivă, jucătorii şi-au dorit poate prea mult această victorie. Am introdus o echipă foarte tânără şi fără experienţă, care în anumite momente ar fi putut trata altfel jocul. Dar e un risc pe care mi l-am asumat la acest meci. La nivelul ăsta e destul de greu dacă nu ai un pic de experienţă. A fost un haos la un moment dat în jocul echipei pe care eu îl pun pe seama lipsei de experienţă a jucătorilor. Azi am făcut o repriză a doua mai puţin bună. Se pare că nu putem juca decât o repriză bună. Ideea mea a fost să introduc 7 jucători proaspeţi pentru a câştiga. Eu am văzut dorinţa, dar nu am avut azi limpezimea necesară de a duce acţiunile la bun sfârşit. Am simţit la jucători după meciul cu Spania că s-a creat o tensiune şi cred că aceasta s-a văzut şi în joc azi. La gol nu m-am bucurat pentru că nu l-am văzut, eram întors spre bancă. Voiam să transmit ceva şi nu l-am văzut", a mai spus fostul internaţional.

Urmează o toamnă foarte grea, meciurile cu Norvegia şi Suedia fiind hotărâtoare în economia calificării. Cele două viitoare combatante ale tricolorilor au remizat în confruntarea directă de duminică seara (1-1), ceea ce ne ajută foarte mult, menţinându-ne astfel în lupta directă pentru locul 2 în grupă cu ambele formaţii.

Următoarele meciuri sunt programate lună viitoare, cu Insulele Feroe pe 12 octombrie, în deplasare, iar pe 15 octombrie cu Norvegia la Bucureşti. În noiembrie vom juca cu Suedia pe 15 noiembrie, respectiv Spania în 18 noiembrie.

Prima reprezentativă ocupă în acest moment locul 3 în clasamentul Grupei F, cu 10 puncte după 6 partide.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor