Emilia Şercan: PNL vrea să nominalizeze un dublu plagiator la conducerea Institutului Cultural Român

În funcţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român este pe cale să aterizeze, mulţumită susţinerii primite din partea liberalilor, un dublu plagiator, a anunţat jurnalista Emilia Şercan.
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
01.03.2017

Partidul Naţional Liberal tocmai se pregăteşte să nominalizeze un PLAGITOR pentru poziţia de vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, a atras atenţia miercuri, pe pagina sa de Facebook, jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru implicarea sa în deconspirarea demnitarilor care şi-au obţinut doctoratele prin furt intelectual.

Potrivit jurnalistei, decizia este ca şi luată şi urmează să fie anunţată în foarte scurt timp în şedinţa grupului parlamentar al PNL, nominalizarea fiind făcută din partea comisiilor de specialitate de Cultură şi Politică Externă.

"Dublul plagiator care se pregăteşte să devină vicepreşedinte al ICR este Cristian Petcu, doctor în istorie şi teologie, tezele acestuia fiind susţinute la un an distanţă la Universitatea Valahia din Târgovişte, o MARE fabrică de plagiate, şi la Universitatea din Craiova. Bucăţi masive plagiate din prima teză se regăsesc şi în cea de-a doua (dezvăluirea i-a aparţinut Sidoniei Bogdan).

Cam aşa înţelege PNL să se poziţioneze în chestiunea plagiatelor. Poate dau şi ei o mână de ajutor la scrierea noii Legi a Educaţiei dorite de PSD, că oricum în Comisiile de Educaţie din Cameră şi Senat votează tot ce le bagă sub nas Cati Andronescu & compania de apărători ai imposturii", a remarcat Emilia Şercan.

Ironică, jurnalista le recomandă liberalilor să zică cu voce tare de vreo câteva ori "Dublu plagiator, vicepreşedinte al Institutului Cultural Român".

"Domnilor şi doamnelor din PNL, ziceţi cu voce tare de vreo câteva ori propoziţia asta: Dublu plagiator, vicepreşedinte ICR. Dublu plagiator, vicepreşedinte ICR. Dublu plagiator, vicepreşedinte ICR. Dublu plagiator, vicepreşedinte ICR", a mai precizat Emilia Şercan, adăugând la postare hashtag-ul #ziuacanetotii

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor