Emilia Şercan: "Pensionarul" Coldea tocmai s-a angajat la Academia SRI cu un dosar fără acoperire
alte articole
"Pensionarul" Florian Coldea a devenit conferenţiar universitar la Academia Serviciului Român de Informaţii, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.
"Dacă vă întrebaţi ce mai face pensionarul Florian Coldea, vă spun, în exclusivitate, desigur, că tocmai ce a devenit conferenţiar universitar la Academia SRI. Asta înseamnă că pensionarul Coldea va fi reangajat cu normă întreagă în SRI pentru că ocuparea unei funcţii didactice în Academie înseamnă, de fapt, angajarea în SRI", a declarat Emilia Şercan.
Jurnalista a atras atenţia că dosarul de concurs pentru postul de conferenţiar universitar al lui Coldea nu are acoperire. Academică, desigur.
"Dacă până acum aţi zis că oi fi eu nebună cu toate anchetele mele despre sistemul de învăţământ militar, ei bine, iată că doctoratele şi posturile didactice chiar înseamnă o mare sursă de legitimare publică de toţi şefii şi şefuleţii mai răsăriţi din servicii, armată şi poliţie, care cred că nu au citit la viaţa lor atâtea cărţi câte pretind că au scris, de se vor doctori şi profesori", a precizat Emilia Şercan, adăugând hashtag-ul #magnacumfraude.
Pentru mai multe detalii despre acest subiect intraţi aici.