Elena Udrea - Am fost în şedinţa coaliţiei şi nu a fost nicio tensiune
alte articole
Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a infirmat luni, la finalul Biroului Permanent al partidului, unele informaţii apărute în presă conform cărora şedinţa coaliţiei de guvernare ar fi fost una tensionată, iar premierul ar fi părăsit mai devreme reuniunea.
"Nu cred că a spus aşa ceva. Am fost în şedinţa coaliţiei şi nu a fost nicio tensiune. Nu ştiu la ce vă referiţi", a răspuns Elena Udrea întrebată dacă premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a spus în şedinţa coaliţiei că este îngrădită puterea executivă.
Despre afirmaţiile potrivit cărora premierul ar fi părăsit şedinţa coaliţiei înainte ca aceasta să se încheie, Elena Udrea a spus că lucrurile nu s-au întâmplat aşa.
"Nu. Am plecat toţi în jurul orei 11,00. Cred că informaţiile astea sunt pe surse de la PSD", a susţinut vicepreşedintele PDL.