EHF EURO 2018. Rusia se califică în marea finală! România va lupta pentru bronz (video)
alte articole
Campioana olimpică Rusia s-a calificat în ultimul act al Campionatului European de handbal feminin din Franţa după ce a învins fără emoţii România, jucătoarele pregătite de Yevgeni Trefilov impunându-se la capătul timpului regulamentar de joc cu scorul de 22-28 (15-16).
Fără pionul de bază a selecţionatei noastre, Cristina Neagu, accidentată în ultima partidă din grupă, cea cu Ungaria, tricolorele au reuşit să ţină pasul cu rusoaicele doar primele 30 de minute, o primă repriză echilibrată la sfârşitul căreia tabela de marcaj înregistra scorul de 15-16, un avantaj minim pentru oponente.
Fetele noastre nu au arătat aceeaşi tărie şi în partea a doua a duelului, Rusia fiind cu mult peste naţionala lui Martin Ambros. Cea care a produs cel mai mare deranj apărării noastre a fost Anna Vyakhirev, care a reuşit să înscrie numai puţin de 13 goluri, ea fiind desemnată şi cea mai bună jucătoare a serii.
Rusia a arătat mai multă coerenţă în joc, a accelerat pe faza ofensivă, profitând de lipsa de atenţie a româncelor în apărare.
Chiar dacă campioanele noastre, care mâine o vor lua de la capăt - urmând să joace finala mică cu pierzătoarea celeilalte semifinale (ora 15,00), au pus mult suflet în acest meci, acest lucru nu a fost suficient. Rusia a fost clar mai bună.
Au evoluat echipele:
România: Denisa Dedu (3 mingi parate), Yuliya Dumanska (6 mingi parate, 1 gol marcat) - Aneta Udriştioiu, Laura Chiper (2 goluri), Melinda Geiger, Cristina Laslo (2), Anca Polocoşer, Ana-Maria Drăguţ (4), Eliza Buceschi (3), Crina Pintea (3), Daniela Raţiu, Raluca Băcăoanu, Bianca Bazaliu (1), Gabriela Perianu (3), Valentina Ardean Elisei (1), Cristina Florica (2). Selecţioner: Ambros Martin.
Rusia: Ana Sedoikina (9 mingi parate), Kira Trusova (2 mingi parate) - Polina Kuzneţova (1 gol), Iulia Mangarova (3), Marina Sudakova (1), Elizaveta Malaşenko, Antonina Skorobogatcenko, Irina Snopova, Iaroslava Frolova (1), Ksenia Makeeva (3), Ana Viahireva (13), Ana Sen (4), Daria Dmitrieva (1), Maia Petrova, Daria Samohina (1). Selecţioner: Evgheni Trefilov.
Arbitri: Peter Horvath şi Balázs Marton (ambii din Ungaria)