Efectul Recorder: USR îl cheamă pe ministrul Justiţiei la audieri după investigaţia "Justiţia Capturată"

USR îl cheamă în Parlament, la Ora Guvernului, pe Radu Marinescu, ministrul PSD al Justiţiei, în contextul materialului Recorder privind capturarea Justiţiei şi modul în care inculpaţi conectaţi politic sunt scăpaţi de dosare prin prelungirea proceselor şi prescriere.
„O ţară întreagă a văzut reportajul Recorder, mărturii, probe, mărturisirile unor persoane cu funcţii înalte în sistemul judiciar care au ales să nu tacă, au ales să facă un pas în faţă şi să vorbească despre justiţia capturată. Sunt lucruri pe care le-am spus şi noi, din anul 2017 încoace. Din păcate, la sfârşitul anului 2025 suntem în această situaţie: o justiţie capturată! Sunt multe chestiuni legate de Justiţie care trebuie discutate în Parlament, fără patos, cu argumente, pentru că lucrurile nu mai pot continua aşa. Îi felicit pe realizatorii reportajului, dar şi pe magistraţii care au acceptat să vorbească”, a declarat Stelian Ion, deputat USR şi fost ministru al Justiţiei.
Ministrul Justiţiei trebuie să dea explicaţii publice pe 7 teme de interes major:
1. Oligarhizarea sistemului judiciar – concentrarea deciziei în mâinile unor grupuri de influenţă, reţeaua de influenţă şi de putere care acţionează ilegitim în justiţie, lipsa transparenţei proceselor de numire şi promovare, precum şi efectele asupra independenţei reale a magistraţilor. Ar trebui să analizăm modalitatea actuală de numire şi revocare a membrilor CSM şi atribuţiile CSM.
2. Corupţia şi ineficienţa din sistemul judiciar – analiza disfuncţionalităţilor structurale, a vulnerabilităţilor instituţionale şi a măsurilor urgente necesare pentru creşterea integrităţii şi eficienţei actului de justiţie.
3. Răspunderea magistraţilor – mecanismele actuale, limitele acestora, modul de funcţionare a structurilor speciale de anchetare penală a magistraţilor şi a Inspecţiei Judiciare, impactul legislaţiei în vigoare şi propunerile pentru un cadru de răspundere echilibrat, predictibil şi compatibil cu standardele europene.
4. Meritocraţia în promovarea magistraţilor în carieră.
5. Eficienţa sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor. Prin ce modalităţi este ocolit acest sistem şi cum putem corecta aceste deficienţe?
6. Modul defectuos în care sunt accesate fondurile europene din PNRR.
7. Necesitatea corectării „pachetului legilor justiţiei” – identificarea articolelor problematice, efectele negative înregistrate de la intrarea lor în vigoare, precum şi perspectiva Guvernului asupra iniţierii unor modificări legislative conforme cu recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale organismelor internaţionale relevante.
USR se plânge că a fost înlăturat de la guvernare în 2021 tocmai pentru că voia un sistem de justiţie corect, nu unul oligarhic, cum este în prezent.
„Am ajuns astăzi să avem un sistem acaparat de câţiva oameni, care decid tot ce se întâmplă cu Justiţia din România, iar lucrul acesta nu este sănătos pentru societatea românească. Se prăbuşeşte întreg edificiul care constituie, până la urmă, coloana vertebrală a societăţii. Nu putem face paşi înainte, nu putem face reforme dacă totul se prăbuşeşte”, a adăugat Stelian Ion.