Economia zonei euro a scăzut cu 0,6% în T4 2012; la nivelul UE a coborât cu 0,5% - Eurostat
alte articole
Produsul Intern Brut s-a redus cu 0,6% în zona euro în ultimul trimestru din 2012 şi cu 0,5% pe ansamblul blocului comunitar, în date ajustate sezonier, comparativ cu trimestrul anterior, potrivit datelor Eurostat,
În T3 2012, zona euro a intrat în recesiune, înregistrând o scădere a economiei de 0,1%, după contracţia de 0,2% din cele trei luni anterioare. Economia UE a crescut în T3 2012 cu 0,1%.
Faţă de acelaşi trimestru din 2011, economia zonei euro a scăzut în T4 2012 cu 0,9%, iar cea a UE cu 0,6%.
Potrivit datelor Eurostat, economia României a crescut în ultimul trimestru din 2012 cu 0,2% faţă de trimestrul anterior, în date ajustate sezonier, în timp ce faţă de acelaşi trimestru din 2011 a urcat cu 0,1%.
Faţă de trimestrul anterior, în Portugalia (-1,8%), Cipru (-1%) şi Italia (-0,9%) s-au înregistrat în T4 2012 cele mai mari scăderi ale economiei. PIB-ul Spaniei a scăzut cu 0,7%, cel al Marii Britanii cu 0,3%, al Franţei tot cu 0,3%, iar al Germaniei cu 0,6%.
Cel mai puternic avans economic faţă de T3 2012 a fost consemnat în Letonia (1,3%) şi Lituania (1%).
Faţă de acelaşi trimestru din 2011, în Grecia (-6%), Portugalia (-3,8%) şi Cipru (-3%) au fost cele mai mari scăderi ale economiei în T4 2012. Cele mai mari creşteri ale PIB-ului faţă de T4 2011 au fost înregistrate în Letonia (5,7%), Estonia (3,4%) şi Lituania (3,1%).