Echipa de volei masculin Remat Zalău joacă marţi în Liga Campionilor cu polonezii de la Asseco Resovia
alte articole
Echipa de volei masculin Remat Zalău dispută marţi, pe teren propriu, un nou meci în grupa G a Ligii Campionilor, împotriva mult mai titratei echipe poloneze Asseco Resovia Rzeszow, partidă în care chiar şi antrenorul campioanei României vede ca favoriţi pe polonezi.
"Resovia este una dintre cele mai puternice echipe de volei din Europa. Totodată, au un excelent parcurs în campionatul intern, fapt dovedit şi la ultimul lor meci din Polonia. Sunt convins că vin la Zalău foarte motivaţi să câştige acest meci, după înfrângerea suferită cu Cuneo, în cadrul grupei G din Liga Campionilor. Rematul nu este favorită în acest meci, dar cu siguranţă credem că ne vom ridica la nivelul adversarilor noştri. Chiar dacă adversarii noştri sunt puternici, vrem să demonstrăm că şi noi suntem o echipă valoroasă", a precizat luni, într-un comunicat de presă, antrenorul principal al echipei Remat, polonezul Mariusz Sordyl.
Remat a înregistrat în primele patru meciuri din actuala ediţie a Ligii Campionilor tot atâtea înfrângeri, obţinând un singur punct, pe teren propriu, în partida pierdută cu 2-3 în faţa francezilor de la Arago de Sete. Celelalte trei partide au fost pierdute cu acelaşi scor, 0-3, pe teren propriu cu Bre Banca Cuneo (Italia) şi în deplasările de la Asseco Resovia Rzeszow şi Arago de Sete.
Lotul Rematului pentru partida de marţi este format din: Robinson Dvoranen, Andrei Tebieş, Răzvan Mihalcea, Mihai Gheorghiţă, Mihai Mărieş, Fabian Birău, Adrian Feher, Şerban Pascan, Andrei Stoian, Silmar Antonio De Almeida, Mihai Criste şi Peter Nagy.
Din lotul oaspetilor fac parte: Maciej Dobrowolski, Paul Lotman, Wojciech Grzyb, Piotr Nowakowsky, Lukas Tichacek, Grzegorz Kosok, Oleg Ahrem, Rafal Buszek, Zbigniew Bartman, Jochen Schops, Nikola Kovacevic, Lukasz Perlowski, Jakub Wos (libero), Krzysztof Ignaczak (libero) şi Szymon Palka. Antrenor principal Andrzej Kowal, secund - Marcin Ogonowski.
Partida va fi arbitrată de Hodon Dusan şi Gril David.