Ecaterina Andronescu: Legea ne împiedică să dăm banii olimpicilor din 2011, dar încercăm să găsim o formulă

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a declarat joi că prevederile legale în vigoare împiedică instituţia să le acorde premii în bani elevilor medaliaţi la olimpiadele internaţionale din 2011. Totodată, ea a anunţat că se caută "o formulă" pentru plata acestora.
Şedinţă de guvern, miniştrii în guvernul Ponta, Palatul Victoria. Ecaterina Andronescu. (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
17.08.2012

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a declarat joi că prevederile legale în vigoare împiedică instituţia să le acorde premii în bani elevilor medaliaţi la olimpiadele internaţionale din 2011. Totodată, ea a anunţat că se caută "o formulă" pentru plata acestora.

Ea a precizat actele normative care împiedică ministerul să plătească premiile în bani cuvenite olimpicilor, profesorilor care i-au pregătit şi şcolilor sunt Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011.

Prima lege prevede, la articolul 9, că "în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii şi prime de vacanţă", iar în a doua se arată, la articolul 7, că "în anul 2012, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă".

Ministrul a mai precizat că, în luna mai, guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă legată de plata banilor cuveniţi olimpicilor, însă Ministerul Finanţelor a explicat că actul normativ nu poate fi aplicat retroactiv, ci doar de acum încolo, începând cu olimpicii din 2012.

"Încercăm să găsim o formulă", a promis ministrul referitor la sumele neplătite celor aproximativ 100 de elevi care au câştigat medalii la olimpiadele din 2011, în total 2,28 milioane lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor