Ecaterina Andronescu, învestită ministru al Educaţiei
alte articole
Ecaterina Andronescu a depus azi jurământul la învestirea în funcţia de ministru al Educaţiei. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezenţa şefului statului, care îi ceruse anterior să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a plagiat. Băsescu i-a mai cerut să se asigure că nu este în incompatibilitate.
Numirea lui Andronescu în funcţie nu a fost condiţionată de depunerea declaraţiei, aşa că preşedintele a semnat numirea ei în funcţie. La eveniment au mai participat: premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Vasile Blaga şi Roberta Anastase, membri ai Guvernului şi consilieri de la Administraţia Prezidenţială.
Andronescu a declarat tot azi că ea nu a plagiat niciodată şi că întreaga sa carieră e construită pe muncă şi onestitate. "N-am fraudat, nu am fost participantă la fraudă şi nu o să fiu niciodată participantă la fraudă şi cred că fiecare este responsabil pentru ceea ce face el. (...) Dovezile că nu am plagiat rezultă din analiza activităţii mele pe tot parcursul ei", a precizat Andronescu, spunând că întreaga sa carieră se bazează pe muncă şi onestitate.
Preşedintele Băsescu i-a cerut şi ministrului Haşotti, înainte de învestirea acestuia în funcţia de ministru al Culturii, să dea o declaraţie că nu a plagiat. Actul a fost depus foarte repede la Guvern, dar premierul Ponta a refuzat să-l trimită şefului statului, susţinând că nu există nicio prevedere legală în acest sens.