După alegeri, mai mulţi locuitori din Teleorman s-au trezit cu cruci funerare la poartă, inscripţionate cu numele lor

Cruce "postelectorala" (Investigatoria)
Ana Ion
10.06.2024

Mai mulţi locuitori ai comunei Bragadiru (Teleorman) care l-au susţinut pe contracandidatul lui Cristian Chisac, actualmente candidat PSD, după ce acesta a trădat tabăra liberală, s-au trezit în dimineaţă de după alegeri cu cruci la poartă. Pe fiecare dintre crucile funerare sunt inscripţionate numele unor oameni vii, care, însă, au refuzat să-şi direcţioneze votul şi susţinerea către Chisac, relatează Investigatoria.

"Efectiv, am rămas în stare de şoc de dimineaţă, când am găsit la poartă o cruce din lemn, pe care sunt scrise numele meu şi ale unor alte persoane. Toţi trăim, dar am îndrăznit să nu îl susţinem pe fostul şi, se pare, actualul primar, Chisac", a mărturisit în exclusivitate pentru INVESTIGATORIA una dintre persoanele vizate de acest spectacol grotesc

Cristian Chisac este primarul localităţii Bragadiru din Teleorman. Până recent, era liberal convins, aducând celor de la PNL Teleorman un scor electoral care le-a permis în 2020 să preia conducerea Consiliului Judeţean. Drept recompensă, a primit şi un post de conducere pentru partenera lui de viaţă de la momentul acela, care a fost destituită tot după nişte dezvăluiri făcute de Investigatoria.

Apoi a trecut în tabăra PSD, iar în urma alegerilor de ieri, acesta a anunţat că a câştigat scrutinul.

Potrivit publicaţiei citate, Chisac a mai avut în trecut poveşti de abuz, de concedieri ilegale, de limbaj inadecvat şi de comportamente agresive.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor