Dumitru Alaiba: Maia Sandu este Preşedinta R. Moldova. Cetăţenii au făcut bine diferenţa dintre bine şi rău, minciună şi adevăr
alte articole
„Maia Sandu este Preşedinta Republicii Moldova. Asta înseamnă victoria decenţei asupra trufiei, a integrităţii asupra hoţiei, a competenţei asupra populismului şi a adevărului asupra minciunii”, constată deputatul PAS Dumitru Alaiba, menţionând că cetăţenii au ştiut bine să facă diferenţa dintre bine şi rău, minciună şi adevăr.
În opinia parlamentarului, după cel mai prost nepreşedinte, R. Moldova merită să aibă şi opusul, întrucât Maia Sandu va fi cea mai bună preşedintă din scurta istorie a ţării.
Astfel, a fost corectată „o eroare a istoriei pe nume Igor Dodon. El nu a meritat acest post şi nu a fost om de stat nici măcar pentru o zi. Şi acum o demonstrează cu prisosinţă. După el şi potopul”, a adăugat Dumitru Alaiba, precizând că „şomerul Igor Dodon” se va dedica mult „scenariilor şi iniţiativelor”. Cu toate acestea, calea îl duce spre puşcărie, pentru că dacă ai furat, trebuie să plăteşti.
Deşi reprezentantul lui Igor Dodon a cerut joi amânarea şedinţei Curţii Constituţionale, cererea acestuia a fost respinsă. Înalta Curte a confirmat rezultatele alegerilor prezidenţiale din 15 noiembrie, validând mandatul noului preşedinte al R. Moldova, Maia Sandu. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.