Dragoş Anastasiu: Am pus business-ul în cui şi m-am dus la Cotroceni. Oameni precum Bolojan creează contextul ca tu să vrei să vii

Dragos Anastasiu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
26.03.2025

Dragoş Anastasiu, consilierul onorific al lui Ilie Bolojan pentru legătura cu mediul de afaceri, a opinat, în emisiunea "Europa printre rânduri", la TVR Info, că dacă se creează contextul corect, aşa cum a făcut preşedintele interimar în cazul său, vor veni mulţi oameni capabili în zona administrativă şi politică.

Jurnalist: Dumneavoastră, care sunteţi un binecunoscut antreprenor de multă vreme în România, chiar printre primii, aş putea spune, care domenii consideraţi dumneavoastră că ar fi interesante pentru perioada următoare? Uniunea Europeană pune accentul pe integrarea inteligenţei artificiale în business, unde, la fel, avem un ecart faţă de Statele Unite ale Americii, dar, interesant, am găsit şi pe continuarea tranziţiei ecologice.

Dragoş Anastasiu: Sigur că nu abandonăm ideea de verde şi de tranziţie ecologică. Ăsta e un domeniu foarte larg. Acum avem o mică estompare pentru că trebuie să ne înarmăm, ca Europa să se poată apăra şi să reducem dependenţa de ţările terţe, dar şi asta, repet, poate să fie o zonă de competitivitate. Sunt investiţii de care avem nevoie pentru a dezvolta industria şi aici, iarăşi, pentru că, atenţie, înarmarea sau apărarea nu e numai să construim drone sau tancuri. Este mult despre inteligenţa artificială, este mult despre digitalizare, este mult despre industria auto, care scade producţia pe maşinile clasice, creşte producţia pe maşinile electrice, dar are capacităţi de producţie care au fost reduse, adică cererea a fost redusă şi putem să înlocuim cu zona de apărare.

Spaţiu, space, cyber, m-aţi întrebat de domenii. Repet, industria auto pentru România e foarte importantă şi putem să facem tranziţia către auto pe apărare. Turismul, iarăşi o zonă unde noi putem să exportăm aer, vise, copaci, lacuri, mări şi munţi. Deci avem spaţiu extraordinar de creştere, trebuie doar puţin să ne mobilizăm şi eu cred că ce ni se întâmplă acum e un fel de aşa: de dat cu fundul de pământ şi cu capul de pereţi şi ne va trezi şi pe noi ca români, şi pe noi ca europeni.

Jurnalist: Dar simt la dumneavoastră acum, la final, şi un oarecare entuziasm pentru vibe-ul ăsta pe care l-aţi descoperit la Bruxelles şi pentru faptul că sunteţi în această poziţie onorifică pentru preşedintele interimar, dar pentru că spuneaţi mai devreme prin câte comitete şi comisii aţi trecut care nu au continuat, vă întreb pentru că acest mandat din păcate e doar unul pentru că este interimar, domnul Bolojan n-a mai vrut să candideze. Cum veţi continua această muncă şi ce garanţie avem că veţi fi în continuare folosit pentru know-how-ul pe care îl aveţi?

Dragoş Anastasiu: O mică corecţie cu "vrut", nu ştiu dacă a fost despre a vrea, cât a fost despre un context în care pur şi simplu "nu putea", deci am mai auzit chestia asta cu "vrut" şi am vrut să corectez. Eu n-am putut să spun nu, am pus business-ul în cui pentru trei luni, am colegi la firmă care sunt atât de buni încât duc lucrurile, şi am convingerea că peste trei luni, când mă întorc, o să fie mai departe decât puteam eu să o duc.

Acum, cum mă foloseşte cineva sau ne foloseşte pe noi, cei din mediul de afaceri, cum facem ca mai mulţi oameni de afaceri să intre în zona administrativă, politică, eu spun de foarte mult timp lucrul ăsta: oameni precum domnul preşedinte Bolojan creează contextul ca tu să vrei să vii. Îţi creează acest context de respect, de corectitudine, cum spune neamţul "ein Mann, ein Wort", adică am bătut palma şi ne ţinem... dacă se creează acest context, vor veni mulţi oameni capabili în zona asta administrativă sau şi politică.

Acum depinde de următorul preşedinte, de următorul prim-ministru, dacă vrea să construiască acest context sau se merge cam aşa cum a fost până acum: că e ruda mea, că e naşul meu şi aşa mai departe. Eu cred că trebuie să ieşim din acest tip de a face politică şi atunci oamenii or să vină, inclusiv în zona politică.

Jurnalist: Aşadar, avizul următorului locatar de la Cotroceni.

Dragoş Anastasiu: Dar nu e că mi-aş face eu vreo reclamă, dar eu cred că trebuie creat acest context, pentru ca — şi asta vedem aici, la Bruxelles — avem atâţia conaţionali excepţionali, pe cuvântul meu de onoare, excepţionali, tocmai venim dintr-o şedinţă de trei ore — oameni avem, trebuie să creăm doar contextul pentru ca ei să performeze.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor