Dragnea: Suntem foarte aproape să avem poliţie politică în România
alte articole

România este foarte aproape să aibă "poliţie politică", există foarte multă manipulare şi există foarte multă influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie total independente, a acuzat duminică seară, la Antena 3, preşedintele PSD Liviu Dragnea.
"România este foarte aproape - încă nu e -, este foarte aproape de a ne trezi într-un timp rezonabil cu o poliţie politică. Asta este o noţiune foarte grea. Nu suntem în situaţia în care să avem poliţie politică, dar suntem foarte aproape de a avea aşa ceva. Am mari speranţe în Eduard Hellvig, directorul SRI, îl ştiu, are o concepţie destul de modernă, sper să reziste la orice tentaţie, pentru că tentaţiile sunt foarte mari. Prin ceea ce a făcut până acum se pare că lucrurile sunt în regulă ca şi abordare", a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Liderul PSD se plânge că unele instituţii care ar fi trebuit să fie "total independente" sunt departe de a îndeplini acest standard.
"Există foarte multă manipulare şi există foarte multă influenţă asupra unor instituţii care ar trebui să fie total independente, pentru a ne da fiecăruia dintre noi garanţia că în România, dacă nu greşeşti şi dacă nu încalci o lege şi dacă nu furi, poţi să dormi liniştit", a mai spus Dragnea.