Dragnea: PSD e mai mult decât un partid, e practic România la scară mai mică
alte articole
Partidul Social Democrat este mai mult decât un partid, este, practic, România la scară mai mică, a declarat vineri, în faţa presei, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în contextul atacurilor lansate la adresa sa de fostul său coleg Victor Ponta, intrat acum în partidul Pro România al lui Daniel Constantin.
"Vrea cineva să ia partidul? Cine gândeşte aşa înseamnă că nu a înţeles nimic din funcţiile în care a fost, indiferent despre cine e vorba. PSD-ul e un partid mult prea mare, este mai mult decât un partid, este practic România la scară mai mică. Nu îl poate lua nimeni. Sunt mulţi care doresc să fie preşedinte la PSD, şi este foarte bine, numai că acum ne ocupăm cu guvernarea şi cu lucrurile serioase", a precizat Dragnea, citat de Agerpres.
Liderul PSD, comparat recent cu Pablo Escobar, celebrul traficant de droguri din Columbia, şi cu fostul dictator venezuelean Hugo Chavez, a evitat să comenteze cele mai recente afirmaţii ale fostul premier Victor Ponta potrivit cărora nu mai e mult şi va rămâne fără conducerea partidului, aceasta urmând să fie preluată de premierul Mihai Tudose.
"Am spus de mult timp că nu comentez aceste ziceri ale fostului meu coleg. Sunt doar puţin trist şi eu, şi tot partidul", a afirmat Dragnea, adăugând că are o relaţie foarte bună cu premierul Mihai Tudose, precum şi cu toţi ceilalţi membri ai Cabinetului condus de acesta.
Într-un interviu acordat hotnews, Ponta a afirmat că Mihai Tudose va prelua conducerea partidului în momentul în care va soluţiona bătălia de putere pentru banii de la Ministerul Dezvoltării, condus astăzi de Sevil Shaidehh, unul din oamenii de încredere ai lui Dragnea, iar de această dată liderul PSD nu-l va mai putea da jos în Parlament prin moţiune aşa cum a procedat în cazul lui Sorin Grindeanu.