Dragnea cere scuze după "gafa" lui Daea cu Holocaustul. Cetăţenii: "Partid de analfabeţi"
Liderul PSD, Liviu Dragnea, îşi exprimă, printr-o postare publică, regretul faţă de declaraţiile prin care ministrul Agriculturii, Petre Daea, a comparat incinerarea porcilor bolnavi de pestă porcină cu Holocaustul. De asemenea, Dragnea cere scuze poporului evreu şi dă asigurări că declaraţia cu pricina este o gafă.
"Declaraţia ministrului Daea reprezintă o gafă! Regret că un ministru al Cabinetului PSD - ALDE a făcut o asemenea declaraţie, deşi sunt convins că nu a existat nici cea mai mică intenţie de a ofensa poporul evreu. Cu toate acestea, îi atrag public atenţia ministrului agriculturii să fie mai atent asupra modului în care se exprimă şi să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund.
PSD consideră că Holocaustul împotriva evreilor a fost o tragedie, care nu trebuie să se mai repete. Am condamnat întotdeauna declaraţiile sau derapajele antisemite. Vom sprijini în continuare progresele în domeniul studierii, educaţiei şi comemorării Holocaustului.
În numele meu, al PSD şi al coaliţiei de guvernare prezint scuze comunităţii evreieşti pentru afirmaţiile domnului ministru Daea", scrie, pe Facebook, Dragnea.
Scuzele lui Dragnea nu i-au impresionat însă pe cetăţeni, sătui de numeroasele gafe ale miniştrilor, în frunte cu Viorica Dăncilă. Drept dovadă reacţiile lor.
Redăm câteva dintre comentariile cititorilor
"Aveţi oameni incompetenţi la toate nivelele! Numirile lor vi se datorează! Scuzele nu valorează nici cât o ceapă degerată! Oricum sunt mincinoase!", opinează Luminiţa.
"Guvernul ăsta e o mare gafă, băi analfabeţilor, ne faceţi de râs în toată lumea, pe oriunde mergeţi sau aveţi impresia că mergeţi. E cel mai penibil cabinet pe care l-a născut ţara asta în ai săi 100 de ani", le transmite Ami lui Dragnea şi colegilor săi.
"Demisia , nu scuze! Demisia a tot guvernului în frunte cu tine şi Dăncilă! PS: Dăncilă ar trebui să facă liceul din nou", sugerează Cătălin.
"Eu te-aş sfătui să-ţi iei gaşca incompetentă şi analfabetă şi să te cari cât nu este prea târziu pentru ţara asta!!!", scrie Valentin.
"Partid de analfabeţi" - îl gratulează, scurt, Nicu.
"Dar scuze faţă de români când vă cereţi? 5.8 litru de carburant, Robor 3.4, euro 4.65... Inflaţie 5.4 %...datorie externă 90 miliarde euro... Şi voi nu faceţi absolut nimic să redresaţi această situaţie", scrie Razvan.
"Iar eu vă cer scuze în locul meu şi al generaţiei mele că nu ne implicăm şi vă lăsăm să conduceţi doar cu subiecte de cancan şi după abecedarul manipulării maselor (din păcate nu este nevoie de mai mult). Sunt sigur că odată cu implicarea noastră şi dvs. ar trebui să ridicaţi ştacheta iar nouă ca neam ne-ar fi mai bine", adaugă Cristian.
"Carmen Dan, despre incendiile din Grecia: "Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita”. E concurs intern la PSD? Aveţi premii? Excursii la Pristina?", întreabă Alex.
"Şi pentru doamna Viorica vă cereţi scuze? Sau dumneaei vine mai târziu cu DEMISIA?", întreabă şi Alexandru.
Reamintim că ministrul Agriculturii, Petre Daea, a deplâns miercuri, la Antena 3, uciderea a zeci de mii de porci bolnavi de pestă porcină şi a comparat incinerarea acestora cu cea a evreilor în lagărul de exterminare de la Auschwitz.
„Virusul ar fi şi în alt complexdin Tulcea n.r.) care înseamnă 17.000 de capete. Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic”, a declarat Daea, citat de agroinfo.ro