Două luni de la moartea tinerei sfâşiate de urs. Ce fac şi ce nu fac autorităţile? Informaţii bizare de la STS
În curând se vor împlini două luni de la moartea tragică a Dianei, fata de 19 ani omorâtă de o ursoaică pe unul dintre cele mai cunoscute şi circulate trasee din Bucegi: Jepii Mici. Şi, aşa cum se întâmplă cu mai toate tragediile care au zguduit România, lucrurile se uită. Câteva zile se fac declaraţii mari, politicienii şi reprezentanţii autorităţilor se lansează în declaraţii flamboaiante, transmit condoleanţe şi apoi ne întoarcem de unde am plecat.
Îşi mai amintesc rudele şi prietenii celor plecaţi, care vor rămâne veşnic cu inimile îndurerate. Care trebuie să înveţe să trăiască fără fiinţa iubită. Şi, evident, cei care riscă să fie victimele unor tragedii similare.
Am urcat recent pe munte cu un grup mai numeros. Şi, chiar la începutul traseului, s-a vorbit despre urs. După moartea Dianei, pe trasee se vorbeşte frecvent despre asta. Cineva ne-a spus că se teme şi i-am răspuns că n-are de ce: „Suntem un grup mare, facem zgomot, n-ai niciun motiv!”
S-a uitat lung la mine. „N-am niciun motiv? Eram un grup şi mai mare ca acesta când coboram, cam cu o lună înainte să fie omorâtă fata aceea, pe Jepii Mari (de obicei lumea urcă pe Jepii Mici şi coboară pe Jepii Mari n.r.). Ne oprisem să mâncăm ceva când după noi s-a luat un urs. A venit până la doi metri de noi! A furat biscuiţii unui coleg. Am strigat, am făcut zgomot, nimic! Am reuşit cumva să plecăm, nici nu-mi dau seama cum, la cât eram de speriat. Când ne-am uitat în urmă, ursul venea după noi!”
A fost o chestiune de noroc că nimeni n-a păţit nimic, a mai povestit omul.
Da, este efectiv o chestiune de noroc. Până la ora publicării acestei ştiri, deşi mai multe persoane au semnalat că au fost fugărite de urs pe Jepii Mari (inclusiv la TV s-a difuzat informaţia asta însoţită de un filmuleţ după moartea Dianei), ursul n-a fost nici relocat, nici împuşcat.
Pentru că la noi tragediile au tendinţa de a se repeta, am încercat să aflăm cum funcţionează lucrurile când pe un traseu se semnalează prezenţa unui urs care poate pune în pericol omul.
Da, pădurile sunt pline de urşi şi, cum spun unii, când mergem la munte trebuie să ne asumăm că mergem în casa lor. Însă, în mod normal, ursul nu ţine calea omului, se fereşte de el, se retrage când simte mirosul omului sau îl aude vorbind. În ultimii ani însă, în Bucegi (şi nu numai), au apărut urşi care ies pe trasee şi chiar urşi care îi fugăresc pe turişti. În acest moment, urşii trebuie fie relocaţi, fie împuşcaţi, în funcţie de gradul de pericol pe care îl reprezintă. Prezenţa ursului pe Jepii Mici era de notorietate, la fel cum de notorietate este şi prezenţa ursului pe Jepii Mari.
Cine e responsabil de relocarea/împuşcarea unui urs care poate pune în pericol siguranţa omului?
OUG 81/2021, care reglementează cum trebuie să procedeze autorităţile în cazul incidentelor generate de specia Ursus arctos, prevede că, în cazul în care se semnalează prezenţa unui urs care pune în pericol bunurile sau viaţa unui om, se formează o echipă de intervenţie condusă de primar/viceprimar. Echipa este formată din jandarm, vânător şi medic veterinar, iar decizia dacă animalul este ucis sau relocat aparţine echipei de intervenţie.
Atribuţia de a reloca animalul la o locaţie indicată de Garda Forestieră sau de a-l împuşca revine gestionarului fondului de vânătoare. În cazul nostru – Jepii Mici – fondul nr. 25, Hubertus Feleacu – Asociaţia Cinegetică Sinaia.
Cum ajunge însă să se formeze o echipă? Să se ia o decizie în ceea ce priveşte ursul agresiv? Păi nu prea se ajunge să se formeze aşa ceva. Cel puţin în cazul de pe Jepii Mici nu pare că s-a ajuns sau, cel puţin, nimeni nu ne-a furnizat vreo informaţie că, înainte de tragedie, s-a pus problema de relocare sau împuşcare. S-a format echipa de intervenţie şi ursul a fost împuşcat când Diana era deja moartă, iar ursul, de fapt o ursoaică, a încercat să-i atace şi pe salvamontiştii veniţi să vadă dacă o pot salva pe fată.
Cine anunţă pe cine despre prezenţa ursului? Minte STS-ul?
În majoritatea cazurilor, turiştii care dau de un urs pe traseu sună la 112. Acest serviciu este depozitarul informaţiilor despre urşi. Am luat legătura cu cei de la STS pentru a-i întreba câte apeluri prin care li se semnala prezenţa ursului pe Jepii Mici au primit în ultimele luni şi cui au comunicat informaţiile despre prezenţa ursului pe traseu, pentru a vedea cine trebuia să ia măsuri şi nu a luat.
Surpriză însă. STS ne-a răspuns că a primit apeluri privind prezenţa ursului pe Jepii Mici doar în ziua morţii Dianei. Ori, reporterii noştri au vorbit cu oameni din Salvamont, care, sub protecţia anonimatului, ne-au declarat că ZILNIC, sau aproape ZILNIC, Salvamontul primea, atenţie, prin redirecţionare de la 112, informaţii despre prezenţa ursului pe Jepii Mici. Nu avem motive să îi suspectăm pe salvamontişti că mint, pentru că şansele ca salvamontiştii să se confrunte cu acelaşi pericol erau destul de mari. Răspunsul STS, integral, la finalul articolului.
Am întrebat şi despre prezenţa ursului pe Jepii Mari – unde, atenţie, mai mulţi turişti au reclamat în ultima vreme că au fost fugăriţi efectiv de urs – şi cui au transmis mai departe informaţia? 112 ne-a transmis că, în perioada 11.04.2024 - 11.07.2024, au fost înregistrate 7 apeluri.
Cât despre pe cine informează 112 mai departe despre prezenţa ursului pe traseu, iniţial STS ne-a dat un răspuns generic, fără să dea numele instituţiilor. La insistenţele noastre, ni s-a răspuns că, cităm: „Fluxul unui apel la 112 constă în preluarea apelului – identificarea urgenţei şi informaţiilor suplimentare – transferul apelului şi al fişei de caz către una sau mai multe agenţii de intervenţie, în funcţie de situaţie: Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont.”
Deci informaţia despre prezenţa usului nu ajunge nici la Primăria care ar urma să formeze echipa de intervenţie, nici la fondul cinegetic care poate reloca sau împuşca ursul.
În concluzie, Jandarmeria alertată de iminenţa unui pericol, practic, ar trebui să anunţe mai departe Primăria, fondul cinegetic etc. De altfel, în anexa nr 2 la OUG 81/2021 (care atenţie, a fost dată pentru intervenţiile în intravilan dar la adoptarea în Parlament a fost extinsă şi la extravilan) se prevede că Jandarmeria are ca atribuţii să anunţe mai departe un incident generat de un urs.
"Activităţi derulate în cazul incidentelor generate de specia urs brun:
1.1. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, denumit în continuare IGJR, prin unităţile subordonate, ca urmare a repartizării apelului prin SNUAU 112 sau a sesizării prin altă modalitate, desfăşoară următoarele activităţi:
a) înştiinţează telefonic şi/sau prin alte mijloace de comunicare la distanţă instituţiile şi/sau persoanele cu atribuţii în domeniu", se arată în document.
Ce spune Jandarmeria
Jandarmeria Prahova ne-a transmis şi ea că a fost înştiinţată doar o dată despre prezenţa ursului pe Jepii Mici, mai exact în ziua când a murit Diana.
Cât despre prezenţa ursului pe Jepii Mari, Jandarmeria Prahova ne-a confirmat că a primit 5 apeluri privind prezenţa ursului (nu 7 cât menţionează STS-ul) şi a transmis că toate apelurile au venit de la persoane fizice. Este posibil însă ca apelurile de la persoane fizice să fi venit prin 112.
Jandarmeria ne mai scrie în răspunsul său că are, conform legii, atribuţia de a înştiinţa instituţiile sau persoanele cu atribuţii în domeniu. În răspunsul instituţiei nu se precizează care sunt acelea, însă OUG 81/2021 include o listă cu toate instituţiile/agenţiile care trebuie să intervină în astfel de situaţii, de la Primărie până la fondul de vânătoare, în a cărui sarcină este, în final, relocarea sau împuşcarea animalului.
În ceea ce priveşte Jepii Mici, evident n-a fost vorba de nicio relocare sau împuşcare decât după moartea Dianei. În ceea ce priveşte Jepii Mari, deşi acolo se plimbă un urs care fugăreşte turişti, Jandarmeria Prahova ne-a confirmat că nu a avut loc nicio relocare sau împuşcare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Prahova ne-a confirmat că prezenţa ursului pe traseu a fost semnalată tuturor instituţiilor/agenţiilor cu atribuţii în domeniu, deci şi fondului de vânătoare, cel care putea reoloca sau împuşca ursul.
Cum ar trebui să arate lucrurile pentru ca stânga să ştie ce face dreapta şi lucrurile să funcţioneze?
Am discutat cu doi şefi de parcuri naturale montane despre cum arată lucrurile şi cum ar trebui să arate pentru minimizarea riscului unor întâlniri cu deznodământ tragic între om şi urs. Primul dintre ei a vorbit cu noi sub protecţia anonimatului pentru a putea spune lucrurilor pe nume, fără repercusiuni. Cel de-al doilea e chiar şeful Parcului Natural Bucegi, de care ţine traseul Jepii Mici. Ambii ne-au confirmat că cei care sunt responsabili de împuşcarea unui urs agresiv sunt fondurile cinegetice care administrează zona. În cazul nostru, este vorba de fondul 25 Hubertus Feleacu - Asociaţia Cinegetică Sinaia, o asociaţie de vânătoare privată. Am încercat să vorbim cu reprezentanţii fondului de vânătoare pentru a vedea dacă li s-a cerut să reloce sau să împuşte vreun urs pe cele două trasee în discuţie - cel pe care a murit Diana şi vecinul său, Jepii Mari - dar au refuzat categoric să răspundă la orice întrebare. Ni s-a răspuns sec: „Nu vorbim cu reporterii.”
Primul şef de parc naţional cu care am vorbit - nu îi vom da numele - ne-a explicat că în România se înregistrează nişte paradoxuri, mai exact, peste parcurile naţionale se suprapun nişte fonduri de vânătoare. Potrivit şefului de parc, aceste fonduri de vânătoare nu ar avea ce căuta peste parcurile naţionale sau naturale, dar ele există, din diferite interese.
Respectivele fonduri de vânătoare au contract cu Ministerul Mediului, prin care au anumite obligaţii contractuale, inclusiv problemele ce ţin de prezenţa urşilor agresivi, animalelor care fac probleme, care produc daune culturilor agricole, care atacă oameni. În cazurile respective, ei sunt obligaţi să facă procese-verbale, să facă toate demersurile necesare şi să rezolve problema. În cazul apariţiei unui urs care atacă persoane, trebuie să reloce ursul sau, dacă e cazul, să ia derogări de la lege, pentru că ursul este o specie strict protejată prin lege, şi să îl împuşte.
Potrivit interlocutorului nostru, care are o experienţă îndelungată în domeniu, cei de la Parcul Natural şi cei de la fondul cinegetic ar trebui să ştie fiecare ce are de făcut într-o anumită speţă - cine face, cum este implicat, cum este responsabil. La 112 ar trebui să fie un tabel cu numerele de telefon ale şefului de pază de la Parcul Natural, ale preşedintelui asociaţiei de vânătoare, ale şefului jandarmeriei montane din zonă, şi fiecare cu atribuţii specifice. Primii care sunt obligaţi prin lege să ia măsuri şi să facă demersurile necesare sunt responsabilii fondului de vânătoare. Deci, Asociaţia Cinegetică ar trebui să fie primul beneficiar anunţat, prin redirecţionare, de 112. Acest lucru nu se întâmplă însă.
Rangerul a mai punctat că, în mod normal, urşii n-ar trebui să aibă nimic de-a face cu oamenii, însă comportamentul lor s-a pervertit din cauza faptului că mulţi oameni îi hrănesc, se poartă prieteneşte cu ei şi asta îi face să iasă pe traseele turistice şi să ţină calea turiştilor.
De asemenea, el ne-a declarat că la parcul naţional pe care îl conduce NU EXISTĂ PROCEDURI privind acţiunile care trebuie întreprinse în cazul urşilor agresivi. Cum, de asemenea, nu există nici proceduri pentru incendii, calamităţi naturale cu potenţiale victime sau cazuri precum a fost cel cu accidentul aviatic din Apuseni, când avionul pilotat de Iovan s-a prăbuşit.
„Noi suntem în ţara în care acţionăm fiecare cum ne taie capul şi de multe ori ne taie prost. Lucrurile sunt aşa de simple când oamenii sunt profesionişti, dar instituţiile statului sunt populate cu oameni care sunt numiţi politic şi de aici toată mizeria pe care o cunoaştem cu toţii”, a concluzionat el.
Am vorbit, de data aceasta oficial, şi cu directorul Parcului Naţional Bucegi, Clementin Neguţescu, lucru pentru care a trebuit să obţinem permisiunea Romsilva. L-am întrebat concret ce se întâmplă când se semnalează prezenţa unui urs pe traseu? Căci se ştia de prezenţa ursului atât pe Jepii Mici, cât şi pe Jepii Mari. Cine e abilitat să intervină şi ce face? Dl Neguţescu s-a arătat surprins de faptul că turiştii au semnalat prezenţa unui urs care pune în pericol vieţile turiştilor pe traseul Jepii Mari. Ne-a spus că nu era la curent cu situaţia. În ceea ce priveşte incidentul de pe Jepii Mici şi prezenţa ursului, în general, ne-a răspuns că responsabil e fondul de vânătoare şi că gestionarul fondului de vânătoare ar fi trebuit anunţat prin 112. Administraţia parcului nu are acces la sistemul de 112, a precizat el.
Ce face Administraţia Parcului în problema urşilor? Pune panouri şi culege păr de urs.
"Ce am făcut ca administraţie de parc? Noi, pe orice traseu marcat din Bucegi, avem panouri avertizoare, dintotdeauna, cu reguli de vizitare a parcului Bucegi, pe care scrie, printre altele, de exemplu, nu hrăniţi animalele sălbatice. În afară de asta, noi facem patrulări. Avem grafice împreună cu jandarmeria montană, mergem cu ei pe trasee, patrulăm inclusiv cu cei de la fondul de vânătoare şi de la ocolul silvic. (...) Printre alte proceduri, am procedat la colectarea de păr de urs în vederea stabilirii ADN-ului pentru a stabili numărul de urşi cât mai exact pe suprafaţa parcului", a declarat el.
Întrebat cine decide să ia măsuri dacă se semnalează un urs pe traseu, când terenul e în extravilan, Neguţescu a răspuns: "Gestionarul fondului de vânătoare, în baza legii."
Nicio cerere de împuşcare a unui urs pe cele două trasee
Aşa cum arată fostul şef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu, într-o postare făcută după tragedie, Asociaţia Cinegetică Sinaia, responsabilă de zonă, nu a propus ministerului niciun exemplar de prevenţie pentru urs, cu toate că turiştii au semnalat în repetate rânduri prezenţa ursului atât pe Jepii Mici, unde a fost omorâtă Diana, cât şi pe Jepii Mari, un traseu de asemenea foarte circulat.
Nu s-a cerut autorizaţie pentru împuşcarea niciunui urs, deşi aceste animale pot fi văzute frecvent pe străzile din Buşteni, Sinaia şi, în general, în staţiunile din Valea Prahovei, căutând de mâncare la tomberoane.
În centralizatorul cu autorizaţiile cerute de asociaţiile de vânătoare pentru împuşcarea urşilor care pun în pericol oameni, fondul de vânătoare 25 Sinaia nu apare cu nicio cerere.
Berceanu mai remarcă în postarea sa că Primăria Buşteni şi serviciul de urgenţă 112 trebuiau să anunţe imediat Asociaţia Cinegetică Sinaia, cea care administrează fondul de vânătoare nr. 25, privind apariţia repetată a unui urs pe traseul turistic şi să limiteze accesul turiştilor până la rezolvarea problemei.
Fostul şef al Gărzii de Mediu mai punctează că angajaţii Gărzii Forestiere Prahova nu şi-au făcut treaba privind analiza activităţii Asociaţiei Cinegetice Sinaia. Potrivit acestuia, Corpul de Control al Ministrului Mediului şi procurorii ar trebui să verifice, pentru că există suspiciuni rezonabile privind intervenţia factorului politic în protejarea intereselor private în detrimentul siguranţei publice.
Despre acţiunile întreprinse de Primărie pentru a rezolva situaţiile de pe Jepii Mici şi Jepii Mari nu ştim. Scrisoarea noastră în baza Legii 544, în care întrebam câte sesizări au fost făcute cu privire la prezenţa ursului pe cele două trasee şi ce măsuri s-au luat, a rămas fără răspuns... Am aflat însă din răspunsul Jandarmeriei Prahova că, de fapt, s-a intervenit doar punctual. Zero relocări, zero împuşcări.
De ce se întâmplă ce se întâmplă?
Urşii au ajuns să apară în calea oamenilor şi să meargă prin localităţi nu doar pentru că sunt "prea mulţi", ci şi din cauza omului. Pe de o parte, sunt turiştii care hrănesc urşii – a se vedea ce se întâmplă pe Transfăgărăşan – învăţându-i cerşetori. Acesta nu este însă cazul în Bucegi, nu am auzit de turişti care să hrănească urşii pe poteci. Când dai de un urs, paralizezi de frică, nu-i dai sandvişuri să îi faci poze. În Bucegi, cel mai probabil, urşii care apar în calea turiştilor sunt urşii aşa-zişi "tomberonari", cei obişnuiţi să coboare în localităţi să caute mâncare, deci obişnuiţi cu omul.
Ceea ce ridică problema accesului ursului la hrană şi a ceea ce fac sau, mai bine zis, a ceea ce nu fac autorităţile locale din staţiuni. Localităţile din zonele unde trăiesc urşi ar trebui dotate cu tomberoane speciale care să nu mai poată fi accesate de animale. Primăriile trebuie să faciliteze instalarea gardurilor electrice la limita cu pădurea, acolo unde există un grad mare de risc etc.
Contactat de Epoch Times, Ciprian Lolu, şef formaţie în cadrul Salvamont Zărneşti, a opinat că problemele cu atacurile urşilor riscă să se repete, deoarece lucrurile au degenerat, şi asta din cauza omului. Pe fondul tăierilor de păduri şi a faptului că oamenii hrănesc urşii, animalele au ajuns să coboare tot mai mult şi mai des în localităţi.
"Toată lumea e vinovată de problema cu urşii. Dacă unii vin şi taie pădurea, alţii vin şi dau de mâncare... tot sistemul trebuie să-şi ia partea reală de asumare şi să înţeleagă că treaba asta a degenerat din acţiunile omului de-a lungul anilor. Iar generaţia de urşi care în prezent face probleme e compromisă. Dacă vrei să faci ceva, trebuie să pleci de la punctul zero şi să cauţi soluţii astfel încât de la puiul X până la generaţiile de peste 2-3 ani, ursul să nu mai aibă contact cu omul, să nu mai aibă acces la gunoi, să nu mai fie afectată de pădurea tăiată. De acolo trebuie început", a opinat Lolu.
El a mai punctat că Salvamont este ultimul serviciu care poate interveni pentru rezolvarea problemelor cu urşii. Salvamontiştii nu au arme nici obligaţia şi cu atât mai puţin dreptul să împuşte urşi. Nu este rolul Salvamontului să se lupte cu urşii agresivi, nu poţi imobiliza un urs cu cordelina care te ajută să salvezi vieţi.
Ce soluţii sunt?
După moartea Dianei, Parlamentul a adoptat în regim de urgenţă un controversat proiect de lege al fostului ministru al Mediului Tánczos Barna, care dă liber la vânătoarea de urşi. Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 407/2006, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 şi va permite "recoltarea" pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de prevenţie la nivel naţional, şi a unui număr de 55 de exemplare de urs brun, care reprezintă nivelul de intervenţie la nivel naţional.
ONG-iştii acuză însă că acest proiect nu are de-a face cu prevenţia şi nu va rezolva problema atacurilor urşilor. Practic, activiştii de mediu arată că se vor vâna urşii de trofeu, din păduri, acei urşi care se hrănesc singuri şi evită interacţiunea cu omul, nu cei care fac probleme.
Soluţia nu se poate rezuma la a pune mâna pe puşcă şi a împuşca nişte urşi care, de multe ori, nici măcar nu sunt cei care creează probleme, ci urşi de trofeu. Soluţia ar fi, crede Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu, o responsabilizare a factorilor decizionali cu proceduri şi protocoale clare.
În primul rând, în opinia acestuia, avem nevoie de o hartă interactivă accesibilă atât tuturor autorităţilor, cât şi oamenilor. Harta trebuie să cuprindă vizual locurile cele mai recente în care au fost semnalaţi urşi în ultimul an, frecvenţele incidentelor care să genereze zone de risc mic, mediu şi ridicat. Zonele unde au fost relocaţi urşi din alte locuri şi traseele urşilor monitorizaţi prin emiţătoare.
Autorităţile locale, primăriile, trebuie să folosească doar containere speciale pentru colectarea deşeurilor, iar frecvenţa ridicării acestora să fie optimă. Protejarea bunurilor şi animalelor trebuie făcută cu garduri electrice, acolo unde este posibil, chiar montate în fond forestier şi cu porţi cu accesare manuală pentru traversare.
Înfiinţarea unui sanctuar al urşilor, unde să poată fi relocaţi urşii-problemă, este una dintre măsurile cele mai importante. Astfel, urşii pot trăi mai departe, iar costurile pot fi uşor recuperate prin promovarea unui turism de nişă, care să permită fotografierea şi observarea urşilor în condiţii de sălbăticie şi semilibertate. Vorbim de un sanctuar de cel puţin 1000 de hectare, cu sectoare speciale pentru puii de urşi rămaşi orfani, pentru ursoaicele cu pui, pentru urşii tineri, pentru urşii maturi şi, separat, pentru cei care au generat probleme cu victime umane în diferite circumstanţe generate de comportamentul uman.
Sancţionarea drastică, cu amenzi de peste 4000 de lei, a celor care hrănesc urşii, precum turiştii de pe Transfăgărăşan, care prin comportamentul lor condamnă urşii la moarte şi, posibil, şi alţi turişti, este, de asemenea, o obligaţie legislativă şi instituţională.
Eliminarea surselor de hrană din proximitatea localităţilor, precum locurile de depozitare ilegală a deşeurilor, a carcaselor de animale sau a pomilor fructiferi, este una dintre măsurile care au dat rezultate foarte bune în România, evident cu oferirea de alternative şi despăgubiri în cazul livezilor.
Modificarea legislaţiei care să permită administrarea fondurilor de vânătoare din Parcurile Naţionale şi Naturale doar de către gestionarii parcurilor sau eliminarea vânătorii din ariile protejate şi menţinerea doar a intervenţiilor de urgenţă este o altă măsură care poate salva vieţi şi poate reduce braconajul şi presiunea pe fauna aflată într-o zonă protejată.
Eliminarea evaluării vânatului prin metodele clasice, cum ar fi numărarea urmelor, şi folosirea mijloacelor moderne, respectiv emiţătoare ataşate exemplarelor, aparate de filmat şi amprente genetice, sunt măsuri care pot arăta exact deplasările indivizilor, dinamica populaţiei şi numărul de exemplare, cât şi dimensiunea braconajului, care, în prezent, este peste orice cifre evidenţiate de către autorităţi.
Folosirea specialiştilor în managementul populaţiei de urs şi nu a politicienilor direct interesaţi de vânătoare şi avantajaţi de orice incident cu urşii este o concluzie finală a măsurilor care pot schimba radical interacţiunea şi percepţia speciei urs în relaţia cu ecosistemul şi cu omul.
