Dosar privind o evaziune fiscală de 600 milioane de lei, blocat după pensionarea procurorului. Cazul e vechi de şapte ani [PressHUB]

(Getty Images)
Andrei Popescu
25.01.2023

Unul dintre cele mai complexe dosare penale aflate în lucru la DNA, privind o evaziune fiscală de 600 de milioane de lei, în care 41 de persoane au fost puse sub acuzare, este blocat, la aproape şapte ani de când a fost deschis, pentru că procurorul care se ocupa de caz s-a pensionat pe 16 ianuarie, relatează PressHUB.

Reamintim că, în octombrie 2016, procurorii DNA au anunţat că au pus sub acuzare 41 de oameni de afaceri, funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor şi ANAF, pentru abuz în serviciu şi evaziune fiscală, infracţiuni desfăşurate în perioada 2010-2014.

La acea vreme, au fost reţinute 10 persoane, iar cinci au fost arestate, într-un dosar care a ajuns să fie cunoscut în spaţiul public sub numele de “dosarul Murfatlar” pentru că acuzaţiile vizau activităţile acestei companii, acuzate de cinci infracţiuni de evaziune fiscală.

Potrivit sursei citate, procurorii anticorupţie au descoperit în urmă cu şase ani că, pentru a nu plăti taxe la stat aferente activităţii de producţie şi comercializare de produse alcoolice, companiile vizate în dosar au înregistrat în contabilitatea proprie operaţiuni fictive, după care au susţinut că au de încasat bani de la bugetul de stat, în loc să dea.

După aproape şapte ani de la deschiderea dosarului, ancheta încă stagnează. În decembrie 2021, procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, anunţa că cercetările sunt aproape finalizate.

Un an mai târziu, într-un interviu acordat PressHUB, Bologa a afirmat că lucrările în dosar vor fi reluate, pentru că procurorul care s-a ocupat de caz s-a pensionat luna aceasta.

“Sunt într-o situaţie acum… sigur pot să vă şi spun. Dosarul a fost la un procuror care l-a început, dar a plecat de la DNA fără să-l finalizeze. A ajuns la un alt procuror, a plecat în pensie şi acesta, iar acum va ajunge la un nou procuror”, a menţionat Bologa.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor