Dosar penal deschis de Parchet pentru distrugere şi tentativă de omor în urma exploziei dronei ruseşti în Galaţi

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a deschis un dosar penal pentru distrugere şi tentativă de omor calificat în urma exploziei unei drone ruseşti în centrul municipiului Galaţi care a provocat un incendiu la un bloc, soldat cu rănirea a două persoane şi distrugerea unui apartament.
„Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-au sesizat din oficiu în cursul nopţii de 28-29 mai 2026 cu privire la explozia unei drone cu încărcătură militară, de provenienţă rusească, în centrul municipiului Galaţi. În dosarul penal deschis în urma deflagraţiei procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 117 alin. 2 din Codul aerian (Legea nr. 21/2020), a infracţiunii de distrugere, precum şi a tentativei la omor calificat”,a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit procurorilor, din cercetările efectuate până în prezent la faţa locului a rezultat că drona militară s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe şi a explodat în jurul orei 1,50, având drept consecinţă distrugerea unui apartament de la etajul 10 al imobilului şi cauzarea de leziuni traumatice celor două persoane aflate în apartament.
Reamintim că o dronă s-a prăbuşit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02:00, pe un bloc de locuinţe din Galaţi, potrivit autorităţilor. În urma impactului s-a produs o explozie, urmată de un incendiu izbucnit la nivelul unui apartament situat la etajul 10. Două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar alte două au fost transportate la spital, în timp ce aproximativ 70 de locatari au fost evacuaţi. Detalii aici.