Dorin Chirtoacă doreşte ca Partidul Liberal să devină platforma pentru unificarea tuturor unioniştilor
alte articole
Partidul Liberal din Republica Moldova susţine că lucrează la un concept de unificare a partidelor unioniste, în aşa fel încât acesta să reprezinte o temelie, un fundament sănătos şi puternic pentru formarea unui curent larg unionist în societate.
Totodată, Dorin Chirtoacă propune ca PL să fie platforma pentru unificarea tuturor unioniştilor în cadrul unui singur partid fiindcă are cele mai ramificate structuri în teritoriu, fiind şi membru al ALDE - Europa, iar la finalul procesului ar urma să fie convocat un nou congres şi aleasă o conducere aşa cum va dori majoritatea unioniştilor din R. Moldova şi „nu cum prestabilesc din timp unii sau alţii. Aşa este democratic, reprezentativ, legitim corect şi european!”
„Nimeni nu are dreptul să prestabilească, din timp, cui şi unde îi este locul. Acest lucru îl pot hotărî doar unioniştii delegaţi din toate colţurile Moldovei şi din diasporă, în cadrul unui Congres, prin votul lor liber, sincer şi direct”, a concluzionat preşedintele Partidului Liberal.
La începutul lunii aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă 3 partide şi 3 organizaţii civice de la Chişinău au preluat iniţiativa unificării, anunţând crearea blocului "Unirea". Partidul Liberal nu a fost invitat să facă parte din bloc pe motiv că ar avea orgolii mari şi ar fi pierdut capacitatea de a lua decizii pozitive într-un timp scurt.