Doi oficiali americani care au murit după un raid antidrog în Mexic ar fi fost agenţi CIA

Mexicul a lansat o investigaţie privind o posibilă încălcare a constituţiei sale, după ce s-a relatat că doi oficiali ai Ambasadei SUA, care au murit într-un accident de maşină în timp ce se întorceau de la un raid asupra unui laborator de droguri alături de autorităţi locale în statul de frontieră Chihuahua, ar fi fost agenţi CIA.
Accidentul a avut loc duminică dimineaţa devreme, în timp ce oficialii se întorceau de la locul raidului. Vehiculul lor a derapat de pe şosea şi s-a prăbuşit într-o râpă de 200 de metri în munţii de lângă graniţa statului Chihuahua cu statul Sinaloa.
De atunci, oficialii statali au oferit relatări aparent contradictorii cu privire la implicarea americanilor în raid şi la modul în care aceasta s-a desfăşurat, în timp ce Claudia Sheinbaum, preşedinta Mexicului, a declarat că nici ea, nici cabinetul sau nu fuseseră informaţi despre operaţiune. Legea securităţii naţionale din Mexic nu permite operaţiuni comune fără aprobarea prealabilă a guvernului federal.
Deşi Ambasada SUA a confirmat duminică decesul personalului sau, nu a comentat încă informaţiile apărute ulterior potrivit cărora aceştia ar fi fost din CIA.
„Investigăm ce făceau aceste persoane şi din ce agenţie proveneau. Până acum, informaţiile pe care le avem arată că lucrau împreună [cu guvernul statal], iar procurorul general va trebui să investigheze pentru a stabili dacă a fost o încălcare a constituţiei şi a legii securităţii naţionale”, a declarat Sheinbaum în conferinţa sa de presă zilnică de marţi, potrivit The Guardian.
Incidentul are loc într-un moment tensionat în relaţiile dintre SUA şi Mexic, în condiţiile în care Donald Trump cere Mexicului să facă mai mult pentru a opri traficul de droguri către SUA, iar Sheinbaum încearcă să apere suveranitatea Mexicului.
Activităţile forţelor de ordine americane în Mexic sunt un subiect sensibil din punct de vedere politic, având în vedere intervenţiile anterioare din regiune. Sheinbaum a respins în repetate rânduri ofertele lui Trump de a trimite trupe în Mexic pentru a combate cartelurile.
Deşi Trump a ameninţat cu lovituri militare unilaterale împotriva cartelurilor din Mexic, agenţiile de aplicare a legii din SUA şi ambasada americană din Mexic au subliniat că lucrează în cooperare cu autorităţile mexicane.
Printre aceste agenţii se numără şi CIA, care şi-a asumat un rol mult mai important în lupta împotriva traficului de droguri în Americi după revenirea lui Trump la Casa Albă şi desemnarea mai multor grupuri de crimă organizată, inclusiv aproximativ şase carteluri mexicane, drept organizaţii teroriste străine.
Se pare că informaţiile furnizate de CIA au ajutat la localizarea lui „El Mencho”, unul dintre cei mai căutaţi traficanţi de droguri din lume, care a fost ucis în timpul unei operaţiuni a armatei mexicane în februarie.
Însă incidentul de duminică a adus în prim-plan gradul exact de implicare al CIA în Mexic şi dacă acesta depăşeşte simplul schimb de informaţii.
Luni, procurorul general al statului Chihuahua, César Jáuregui Moreno, a declarat că „instructorii” americani nu au participat direct la raid şi au ajuns la locul operaţiunii doar după desfăşurarea acesteia, în scopuri de instruire. El a adăugat că biroul lui Sheinbaum nu a fost notificat despre raid deoarece doar agenţi mexicani au participat la acesta.
Totuşi, această afirmaţie pare să contrazică o declaraţie anterioară a parchetului, potrivit căreia americanii muriseră în timp ce se întorceau „de la o operaţiune de destructurare a unor laboratoare clandestine”.
„Există un nivel ridicat de colaborare şi coordonare [între Mexic şi SUA], dar nu există, ca atare, operaţiuni comune pe teren. Dacă această investigaţie confirmă că a existat o operaţiune comună, atunci ar trebui analizate sancţiunile corespunzătoare”, a spus Sheinbaum.