DNA, pe baricade: Se impune o poziţie fermă, de respingere în bloc a proiectelor privind Legile Justiţiei
Având în vedere propunerile legislative depuse la Camera Deputaţilor pentru modificarea şi completarea legilor justiţiei, la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, procurorii DNA au formulat un punct de vedere.
Astfel, în principal, procurorii anticorupţie apreciază că, faţă de modul de realizare a proiectelor, fără consultarea prealabilă a magistraţilor, fără o expunere de motive corespunzătoare şi fără studii de impact, se impune o poziţie fermă, de respingere în bloc a proiectelor, prin acordarea unui aviz negativ pentru întregul pachet legislativ.
În subsidiar, procurorii au formulat următoarele critici şi observaţii punctuale:
Proiectul de modificare a Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
1) Procedura de revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a adjunctului acestuia, a procurorului şef al DNA, al DIICOT, al nou înfiinţatei DIISJP, a adjuncţilor acestora – de către CSM – Secţia pentru procurori, care se poate sesiza din oficiu ori la propunerea ministrului justiţiei – nu se justifică.
Nu se justifică stabilirea unei proceduri diferite de revocare, faţă de procedura de numire a celor mai înalte funcţii din cadrul Ministerului Public. Aşa cum procedura de numire asigură echilibrul puterilor statului şi rolul organului reprezentativ, profesional al procurorilor, revocarea din aceste funcţii trebuie să respecte acelaşi echilibru. În plus, dezechilibrul creat între procedura de numire şi revocare a procurorilor cu funcţii înalte aduce un dezechilibru suplimentar – acela între procedura de revocare a funcţiilor înalte din Ministerul Public şi cea de revocare a Preşedintelui ÎCCJ şi a celorlalte funcţii înalte din cadrul ÎCCJ.
Procedura de revocare propusă de proiect elimină unul din cei trei actori instituţionali care concură în prezent la definirea carierei procurorilor cu funcţiile cele mai înalte în Ministerul Public, atât privind numirea, cât şi revocarea lor. Această eliminare pare să fie de natură a face mai rapidă / simplă procedura de revocare, ceea ce prezintă un pericol în sine pentru stabilitatea instituţională a Ministerului Public şi a structurilor sale specializate.
Or, acest tip de modificări vine în contradicţie cu standardele internaţionale şi cerinţele MCV. Astfel, recomandarea MCV de a asigura garanţiile corespunzătoare în termeni de transparenţă, control şi echilibru privind numirile în funcţiile înalte din cadrul Ministerului Public are în vedere transparentizarea selecţiei candidaţilor propuşi a parcurge procedura de numire şi nicidecum crearea unui dezechilibru între actorii instituţionali incluşi în această procedură, sau între procedura de numire şi cea de revocare. Procedura propusă prin acest proiect nu aduce nicio rezolvare problemei semnalate de raportul MCV cu privire la transparenţa primei faze a procedurii de numire a procurorilor cu funcţiile cele mai înalte, respectiv criteriile de selecţie ale candidatului propus de ministrul justiţiei.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte DNA, aceasta este nu doar o structură a Ministerului Public, ci şi o autoritate anti-corupţie (ACA) în sensul art. 36 din Convenţia ONU împotriva Corupţiei. Conform Principiilor de la Jakarta, adoptate în 2012 sub egida UNODC şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD): „Conducătorii autorităţilor anticorupţie trebuie să aibă siguranţa mandatului şi pot fi revocaţi numai printr-o procedură prevăzută de lege echivalentă celei pentru revocarea altor autorităţi independente special protejate de lege, ca de exemplu Preşedintele Curţii Supreme”. Proiectul de faţă însă rupe în mod nejustificat sistemul de revocare a celor mai înalte funcţii din Ministerul Public de cele din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2) O durată de 6 ani între momentul admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii şi definitivat.
Nu este prezentat nici un studiu de impact cu privire la evoluţia resursei umane din magistratură, fiind de presupus că se vor crea disfuncţionalităţi majore prin pensionarea unui număr de magistraţi şi întârzierea intrării în sistem, ca judecător sau procuror definitiv, pe o perioadă de 6 ani, a absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii.
Perioada de 6 ani este excesivă raportat la perioadele de pregătire a magistraţilor din alte ţări europene, de exemplu Portugalia şi Franţa.
Nu suntem de acord nici cu implicarea avocaţilor în Comisia de examinare teoretică şi practică înfiinţată cu ocazia Institutului Naţional al Magistraturii şi nici cu efectuarea unor stagii de pregătire practică a auditorilor la justiţie în cadrul unei forme de exercitare a profesiei de avocat, deoarece nu se justifică implicarea acestei categorii profesionale în formarea tinerilor magistraţi.
3) Procedura de numire a procurorilor şefi de secţie din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT, DIISJP, de către CSM – Secţia pentru procurori, la propunerea ministrului justiţiei, în condiţiile în care Secţia pentru procurori poate refuza o singură dată numirea în funcţiile de conducere, dând astfel posibilitatea ministrului justiţie, funcţie eminamente politică, să numească procurorii în funcţiile de conducere menţionate.
Efectuarea de către ministrul justiţiei a selecţiei şi a propunerilor de numire în funcţiile de conducere de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, poate afecta în mod grav independenţa procurorilor, fiind preferabilă exercitarea autorităţii ministrului prin acordarea posibilităţii emiterii unui aviz consultativ la numirea în funcţii de conducere; numirea trebuie să rămână atributul Preşedintelui României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii;
Limitarea posibilităţii Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de a refuza motivat o singură dată numirea în funcţiile de conducere, prev. la alineat 1 1 din art. 54, este nejustificată, ministrul justiţiei fiind în fapt persoana care numeşte în funcţiile de conducere în această variantă;
Procedura de revocare din funcţiile de conducere să fie similară cu procedura de numire în aceste funcţii;
4) Răspunderea magistraţilor, deoarece se intenţionează instituirea unuia dintre cele mai severe regimuri europene de răspundere juridică pentru magistraţi, în absenţa unui sistem de asigurare pentru răspundere profesională. Modificarea dispoziţiilor referitoare la răspunderea materială şi civilă a magistraţilor nu este necesară întrucât cadrul legislativ actual răspunde necesităţii de reglementare a răspunderii judecătorilor şi procurorilor, fiind reglementate condiţiile în care poate fi angajată răspunderea civilă, disciplinară şi penală a acestora, cu asigurarea garanţiilor necesare respectării independenţei magistraţilor;
5) În acelaşi sens, referitor la modificarea art. 96 alin. 7, privitor la obligativitatea statului de a se îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii, considerăm că această dispoziţie poate reprezenta o presiune asupra activităţii magistraţilor, care, astfel, vor fi, în permanenţă, sub spectrul răspunderii materiale, deşi, în unele cazuri, eroarea judiciară este rezultatul unui complex de împrejurări pe care magistratul nu le poate prevedea, de exemplu, al modificării legislaţiei, al schimbării stării de fapt reţinută la un moment dat prin administrarea unor probe care nu puteau fi avute în vedere iniţial.
6) stabilirea, la art. 21 alin. 21, a unei priorităţi pentru candidaţii cunoscători ai limbii minorităţilor naţionale este nejustificată;
7) referitor la modificarea art. 16 alin. 3, mărirea duratei cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie, la 4 ani, va avea ca efect negativ îngreunarea accesului în magistratură, precum şi a ocupării locurilor vacante din sistemul judiciar;
8) Art. 19 alin. 1 – nu se justifică introducerea suplimentară a unui interviu (probă cu caracter subiectiv, care va conduce la o departajare nedreaptă şi căreia i s-a acordat un procent mult prea mare inclusiv la admiterea în INM). Examenul psihologic se susţine la admiterea în INM, nu se justifică şi la absolvire. Oricum după numirea în funcţia de procuror sau judecător se procedează la testarea psihologică a magistraţilor.
Art. 19 alin. 2 – comisiile sunt stabilite prin regulamentul INM şi CSM, nu se justifică o asemenea detaliere în lege.
Art. 19 alin. 3 şi 4 – nu se justifică faţă de observaţiile de la alin. 1
Art. 19 alin. 5 – există deja în art. 19 alin. 3 e doar rezultatul renumerotării.
9) referitor la modificarea art. 26 – 28, susţinerea examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor printr-un interviu susţinut în faţa colegiilor de conducere de la nivelul curţilor de apel, respectiv al celor de la parchetele de pe lângă curţile de apel, nu are o justificare în vreo deficienţă constatată în modalitatea de susţinere a examenului de capacitate aflată în vigoare. Locul, în procedura de examen, al Institutului Naţional al Magistraturii, instituţie dedicată formării auditorilor de justiţie şi încadrată cu personal de specializat în formarea iniţială şi continuă a magistraţilor, va fi luat de practicieni, care nu pot fi, în toate cazurile, pregătiţi pentru evaluarea altor magistraţi;
10) referitor la introducerea art. 622, considerăm că posibilitatea ca magistraţii să fie numiţi în funcţii de demnitate publică, fiind suspendaţi din funcţia de judecător sau procuror pe această perioadă, după care, la încetarea numirii în funcţia de demnitate publică, să revină în funcţia de magistrat, poate conduce la alterarea statutului magistratului, care va putea ocupa funcţii de demnitate publică asociate activităţii politice, conducând, astfel, la pierderea încrederii cetăţenilor în independenţa sistemului judiciar. De asemenea, o astfel de posibilitate vine în flagrantă contradicţie cu interdicţia aplicată magistraţilor de a desfăşura activităţi publice cu caracter politic;
11) referitor la modificarea art. 83 alin. 3, considerăm că reîncadrarea magistraţilor care s-au pensionat este inoportună, mai ales în condiţiile în care se face fără concurs. Nu există o motivare solidă care să justifice reacceptarea în profesie a magistraţilor care beneficiază de pensie de serviciu în detrimentul absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii sau al celor în activitate, în ceea ce priveşte locurile disponibile pentru promovare, ca urmare a pensionării altor magistraţi;
Proiectul de modificare a Legii privind organizarea judiciară:
12) Înfiinţarea Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor Săvârşite de Judecători şi Procurori (art. 88 Secţiunea 21 din Legea 304/2004)
Nu se justifică înfiinţarea unei astfel de structuri deoarece se induce ideea că există o problemă de infracţionalitate în rândul magistraţilor, care necesită o competenţă specială.
Nu există studii din care să reiasă că fenomenul infracţionalităţii în rândul magistraţilor este de o amploare atât de mare pentru a necesita înfiinţarea unei direcţii specializate pentru combaterea acestui tip de infracţionalitate în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, înfiinţarea respectivei direcţii vine să restrângă competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după calitatea persoanei, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei în mediul judiciar.
Curtea Constituţională a precizat în considerentele Deciziei nr. 104/2009 că nu se justifică un tratament juridic şi procedural distinct pentru categoria magistraţilor. Mai mult, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie este înfiinţat Serviciul de combatere a corupţiei în justiţie.
13) modificarea art. 69 alin. 1, referitoare la exercitarea controlului asupra procurorilor de către ministrul justiţiei, tind la subordonarea procurorilor de către ministrul justiţiei, membru al puterii executive, întotdeauna om politic într-un guvern politic. De asemenea, prin această subordonare, autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra procurorilor este diluată. Considerăm că soluţia sus-menţionată este anacronică, fiind specifică unor ţări cu democraţie incipientă, în care separaţia dintre puterile statului nu este clar definită şi respectată;
14) modificarea art. 69 alin. 3, referitoare la dreptul ministrului justiţiei de a cere informări asupra activităţii parchetelor şi de a da îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, reprezintă, de asemenea, ingerinţe ale executivului, prin intermediul ministrului justiţiei, în activitatea parchetelor;
15) Art. 87, referitor la condiţionarea accesului la Direcţia Naţională Anticorupţie prin impunerea deţinerii gradului profesional de parchet de pe lângă tribunal şi a unei vechimi de cel puţin 8 ani în funcţia de procuror, apreciem că împiedică în mod nejustificat accesul în funcţie de execuţie la unitatea specializată de parchet, fiind oportună menţinerea vechimii de 6 ani şi deţinerea gradului de parchet de pe lângă judecătorie;
Proiectul de modificare a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii:
16) înfiinţarea Inspecţiei Judiciare, ca structură unică, în coordonarea Consiliului Naţional de Integritate al Judecătorilor şi Procurorilor, prin reorganizarea Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (Capitolul VII al Legii nr. 317/2004).
Nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru care este necesară această reorganizare şi nici care au fost resorturile pentru o astfel de iniţiativă.
Exprimarea lacunară din expunerea de motive conform căreia „în ceea ce priveşte informaţiile apărute în ultimul timp în mass-media credem că se impune în mod obligatoriu transformarea Inspecţiei Judiciare, de la statutul existent în prezent, într-o instituţie autonomă astfel încât să se asigure principiul independenţei faţă de celelalte puteri ale statului…” nu este de natură a justifica reorganizarea preconizată.
17) modificarea art. 55 alin. 1 – 5, privitoare la revocarea membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, prin înlesnirea condiţiilor revocare, poate constitui o presiune nepermisă asupra membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, organul reprezentativ al magistraturii şi care are sarcina de a menţine independenţa sistemului judiciar;
18) introducerea Capitolului VII – Înfiinţarea şi organizarea Consiliului Naţional de Integritate a Judecătorilor şi Procurorilor şi Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari – nu este justificată în niciun mod şi limitează atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, organul reprezentativ al magistraţilor şi care are sarcina de a menţine independenţa sistemului judiciar şi bulversează activitatea Inspecţiei Judiciare. Apreciem că locul Inspecţiei Judiciare ar trebui să rămână în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi nu să fie sub autoritatea unor entităţi înfiinţate ad-hoc şi fără nicio organizare previzibilă, singura referire în proiectul de modificare la acest Consiliu Naţional de Integritate a Judecătorilor şi Procurorilor şi Inspecţiei Judiciare fiind aceea că se înfiinţează, ca organism reprezentativ şi a cărui organizare şi funcţionare se stabilesc prin lege, reglementare evident ulterioară, fiind vorba de o nouă entitate.
Înfiinţarea acestui consiliu, va aduce atingere reprezentativităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi rolului acestuia de garant al independenţei justiţiei.
